Stațiunea din România cu cel mai ozonat aer din toată Europa. Este la doar 3 ore de București
În România, județul Vrancea, există o stațiunea balneo – climaterică unde turiștii au parte de cel mai curat aer din Europa. Soveja se încadrează în topul preferințelor turiștilor care vor să se delecteze într-o zonă montană atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă.
Cunoscută sub numele de ”Perla Vrancei”, stațiunea Soveja este situată în depresiunea Soveja și se află la 82 km de Focșani. Turiții aleg să vină aici datorită bazinelor cu ape minerale sulfuroase, clorurate, hipertone și sodice care sunt utilizate pentru tratarea mai multor afecțiuni, printre care nevroze astenice și stărilor de oboseală cronică, dureri e cap, somnolență. Beneficiile naturi sunt completate de aparaturile medicale din centrele de recuperare din zonă.
Stațiunea cu cel mai curat aer din Europa
În acest fel, turiștii au parte de proceduri de hidroterapie, masoterapie, electroterapie, gimnastică medicală și terapie respiratorie. De asemenea, locul este renumit pentru cel mai curat și proaspăt aer din Europa, stațiunea fiind înconjurată de păduri de brazi și mesteacăn. Datorită aerului de aici, pe vremuri – până în anul 1989, minerii veneau aici să se vindece de leucoză.NU RATA: Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
„Soveja are și un alt specific, este o stațiune care este ocupată non-stop, și iarnă, și vară, pentru că 1. are aerul care produce anticorpii, să zicem, sau (stimulează) imunitatea, îți face imunitate foarte bună, și 2. iarna, într-adevăr, este un peisaj extraordinar”, spune Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, conform Digi24.
Povestea stațiunii începe încă din anul 1870, când un negustor de stofă din Focșani – care avea o boală la plămâni -este îndrumat să vină în Soveja pentru a face o cură de aer curat. Terapia cu ozon din pădurile sovejene s-a extins, devenind o stațiune de interes național și local.