Start în Liga Națiunilor, cea mai nouă competiție inter-țări organizată de UEFA!

Publicat: 06/09/2018 | 08:00
Noua competiţie inter-ţări între reprezentativele europene începe astăzi şi este structurată pe eşaloane valorice, cu promovări şi retrogradări. Rezultatele din Liga Naţiunilor, vor conta în stabilirea urnelor valorice pentru preliminariile Euro 2020, iar competiţia însăşi va furniza patru echipe calificate la turneul final.

Conform regulamentului, câştigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediţiei următoare din Liga Naţiunilor, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

Pe 2 decembrie 2018 va avea  loc tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, iar cele şase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanţelor din grupele Ligii Naţiunilor.

Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manşă, pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Naţiunilor,  iar finalistele se vor duela într-o singură manşă, gazda fiind trasă la sorţi. Câştigătoarea se va califica la Euro 2020.

Liga Naţiunilor, această competiţie organizată în premieră care va debuta astăzi se desfăşoară din doi în doi ani, iar UEFA doreşte să o lege şi de preliminariile europene ale Cupei Mondiale. Modalităţile vor fi stabilite ulterior, probabil şi prin consultări cu FIFA.

 

Programul primelor două etape din Liga Națiunilor:

Liga A, grupa 1 (A1): Germania – Franţa (6 septembrie), Franţa – Olanda (9 septembrie)

A2: Elveţia – Islanda (8 septembrie), Islanda – Belgia (11 septembrie)

A3: Italia – Polonia ( 7 septembrie), Portugalia – Italia (10 septembrie)

A4: Anglia – Spania ( 8 septembrie), Spania – Croaţia (11 septembrie)

B1: Cehia – Ucraina (6 septembrie), Ucraina – Slovacia (9 septembrie)

B2: Turcia – Rusia (7 septembrie), Suedia – Turcia (10 septembrie)

B3: Irlanda de Nord – Bosnia Herţegovina (8 septembrie), Bosnia Herţegovina – Austria (11 septembrie)

B4: Ţara Galilor – Irlanda (6 septembrie), Danemarca – Ţara Galilor (9 septembrie)

C1: Albania – Israel (7 septembrie), Scoţia – Albania (10 septembrie)

C2: Finlanda – Ungaria, Estonia – Grecia ( 8 septembrie), Finlanda – Estonia, Ungaria – Grecia (11 septembrie)

C3: Slovenia – Bulgaria, Norvegia – Cipru ( 6septembrie); Bulgaria – Norvegia, Cipru – Slovenia (9 septembrie)

C4: Lituania – Serbia, România – Muntenegru (7 septembrie), Serbia – România, Muntenegru – Lituania (10 septembrie)

D1: Kazahstan – Georgia, Letonia – Andorra ( 6 septembrie), Georgia – Letonia (9 septembrie), Andorra – Kazahstan (10 septembrie)

D2: Luxemburg – R.Moldova, Belarus – San Marino (8 septembrie), R.Moldova – Belarus, San Marino – Luxemburg (11 septembrie)

D3: Azerbaidjan – Kosovo, Faroe – Malta (7 septembrie), Kosovo – Feroe, Malta – Azerbaidjan (10 septembrie)

D4: Armenia – Liechtenstein, Gibraltar – Macedonia (6 septembrie), Macedonia – Armenia, Liechtenstein – Gibraltar (9 septembrie)