Starea de alertă, zi crucială în România. CCR și Camera Deputaților vor lua, astăzi, decizii importante

Publicat: 13/05/2020 | 07:18

România se pregătește să intre în stare de alertă, după ce starea de urgență decretată cu două luni în urmă nu va mai fi prelungită. Dar chiar dacă unele dintre măsurile restrictive luate până acum, în contextul crizei coronavirusului, vor fi relaxate, gradual, pe umerii tuturor apasă o responsabilitate foarte mare, iar distanțarea socială și măsurile de protecție vor fi, în continuare, puncte de reper esențiale în lupta împotriva COVID-19.

Joi, la miezul nopții, starea de urgență decretată de președintele Iohannis va expira, iar după aceea se va intra, la nivel național, în stare de alertă, chiar dacă tot ceea ce înseamnă o astfel de situație, la nivel legislativ, nu este încă foarte clar. Curtea Constituţională va decide, azi, asupra sesizării făcute de Avocatul Poporului privind Ordonanţa care reglementează starea de alertă şi, tot astăzi,, Camera Deputaţilor – for decizională – urmează să adopte legea propusă de Guvern privind instituirea stării de alertă în România.

Luni, premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului de interne, Marcel Vela, să aibă pregătită „o replică legală, constituţională şi faptică” în cazul unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR) privind legislaţia pentru starea de alertă. „Domnul ministru Vela, să ţineţi cont de faptul că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională şi în privinţa reglementărilor care afectează starea de alertă şi aici trebuie să fim pregătiţi, pentru că termenul de judecare la Curtea Constituţională este miercuri, pe 13 (n.red. – mai), şi aici trebuie să fim pregătiţi pentru orice modificare care este necesară, pentru a putea da replica legală, constituţională şi faptică, astfel încât să avem un cadru normativ foarte clar privitoare la activitatea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență şi a altor entităţi în cadrul stării de alertă”, informează Agerpres. (CITEȘTE ȘI: OLIVIA STEER NU SE LASĂ! ÎL LAUDĂ PE VIOREL CATARAMĂ PENTRU DECIZIA DE A SE INFECTA CU NOUL CORONAVIRUS. CE TEORIE ARE SOŢIA LUI ANDI MOISESCU)

Starea de alertă în România: ”Nu există o definiție a acesteia și o limită de timp”

În timp ce ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dat asigurări că o ”formulă de abordare” va fi prezentată joi, Avocatul Poporului – Renate Weber – avertizează că nu există încă o ”definiție a stării de alertă” și o ”limită de timp” pentru această situație.

„Suntem pregătiţi şi joi vă prezentăm formula de abordare”, a răspuns Marcel Vela.

Mai mult, Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat la Televiziunea Română că proiectul de lege pentru starea de alertă – trimis de Guvern la Parlament – are două probleme, aceleaşi pe care le are şi Ordonanţa:

  • nu există o definiţie a stării de alertă
  • nu există o limită de timp pentru aceasta.

Renate Weber crede că, cel mai probabil, va exista o perioadă de câteva zile în care nicio stare de urgenţă sau de alertă nu va fi în vigoare, ceea ce poate duce la situații nedorite în criza noului coronavirus. (VEZI ȘI AICI: ADINA ALBERTS, DEZVĂLUIRI DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE SOȚUL EI, VIOREL CATARAMĂ: ”E BINE! NU ARE NICIUN SIMPTOM DE CORONAVIRUS” CE SPUNEA AFACERISTUL)