Explozia de la terminalul de gaze din Austria, deflagraţie care a avut loc marţi dimineaţa, a creat un val de panică în Italia. Ministrul italian al Industriei a instaurat starea de urgenţă.
Carlo Calenda a declarat instaurarea stării de urgenţă cu privire la livrările de energie.
O explozie survenită marţi dimineaţa la terminalul de gaze din Baumgarten, în estul Austriei, s-a soldat cu un mort şi rănirea mai multor persoane. Explozia a avut loc la ora 8:45 (7:45 GTM) şi a fost urmată de un incendiu. Compania Gas Connect Austria, care deţine terminalul de la Baumgarten, a informat că livrările de gaze naturale din Rusia spre Italia via Austria au fost întrerupte după explozie.
Ministrul italian al Industriei, Carlo Calenda, a mai preciat că incidentul din Austria a scos în evidenţă faptul că Italia „are o serioasă problemă de aprovizionare”, dar şi necesitatea de a dezvolta gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP). Datorită acestui proiect Italia ar putea beneficia de o nouă sursă de aprovizionare cu gaze naturale, însă, pentru moment, protestele activităţilor de mediu au întârziat finalizarea lui.
Autorităţile locale anunţă că situaţia se află acum sub control la terminalul Baumgarten. Acesta este principalul centru de distribuţie pentru gazele naturale livrate de Rusia şi Norvegia în Austria şi de acolo mai departe către nordul Italiei şi sudul Germaniei, scrie Digi24.ro.