Bogdan Stancu a fost una dintre principalele ținte ale latifundiarului Gigi Becali în această perioadă de mercato. „Motanul”a fost dorit cu insistență la FCSB, însă se pare ca acesta nu va mai ajunge la formația „roș-albastră”.
Bogdan Stancu nu a mai dat nici un semn de viață
Fostul jucător al FCSB-ului avea termen până pe data de 15 iunie pentru a își da acordul de a reveni la gruparea de la care s-a transferat în străinătate. Totuși, salariul imens pentru Liga 1 pe care acesta îl solicita se pare că nu a putut fi satisfăcut de patronul grupării bucureștene, ce i-au pus la dispoziție „doar” 30 000 euro. Patronul FCSB-ului a declarat că: „Bogdan Stancu nu a mai dat niciun semn de viață, asta înseamnă că nu vrea să vină”.
În consecință, pentru a putea ataca triumful în Liga 1, FCSB va trebui să schimbe macazul și să se reorienteze către un alt atacant. În acest moment nu există detalii despre posibilele alte ținte.