Sprijin neasteptat pentru Ponta din partea Codrutei Kovesi
Cu doar cateva ore inaintea alegerilor prezidentiale, Laura Codruta Kovesi transmite un semnal pozitiv in legatura cu candidatura lui Victor Ponta. Desi nu o spune explicit, procurorul-sef al DNA avertizeaza, in cadrul unui interviu acordat publicatiei franceze L’Express, ca, daca ajunge la Cotroceni cineva care nu o sustine, Directia Nationala Anticoruptie ar putea avea probleme.
In plus, Laura Codruta Kovesi aminteste presei franceze ca Victor Ponta e cel care a propus-o la conducerea DNA, iar Basescu a numit-o in functie. Mai mult decat atat, procurorul-sef al DNA cere ca viitorul presedinte si viitorul premier sa continue sustinerea data de actualii detinatori ai functiilor.
„Am fost numita de actualul presedinte, la propunerea premierului. Daca succesorii lor nu ne sustin in lupta anticoruptie, totul va fi pierdut. Riscul exista, intr-adevar, dar avem doi aliati de nadejde. Mai intai, Uniunea Europeana, care joaca rolul unui gardian. Apoi, societatea civila constituie cea mai buna protectie a noastra”, a declarat Kovesi pentru L’Express.
Anul trecut DNA s-a ocupat de peste 4.000 de cazuri din care au recuperat peste 350 de milioane de euro – bani publici deturnati.