Spovedania lui Cristi Minculescu: „Au fost oameni care m-au dezamăgit și situații în care regret că…”

„Bună seara, prieteni!” CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă oferă un interviu-eveniment cu solistul vocal Cristi Minculescu, una dintre emblemele muzicii rock din țara noastră, care a răspuns și întrebărilor fanilor, trimise pe celebra adresă pont@cancan.ro. Cristi Minculescu este o legendă a muzicii rock, artistul și compozitorul care a rezistat în timp în România, precum trupe ca Led Zeppelin sau Whitesnake, de altfel și preferatele sale. Cristi cântă în prezent împreună cu Valter& Boro, colegii săi cu care a cântat și în trupa IRIS, formula veche. Când spui Cristi Minculescu (voce), Valter Popa (chitară) și Doru Borobeică (bass) ai în față o mare parte din istoria rock-ului românesc. Lor li s-a alăturat, în 2017, Mihai Dumitrescu, la tobe. Cristi Minculescu vorbește despre copilărie, lucruri inedite din viața sa, spune deschis ce părere are despre piața muzicală din România, ce ar schimba la mentalitatea românească și, mai ales, rememorează cele mai grele, dar și cele mai frumoase momente. Veți descoperi un Cristi Minculescu diferit, un om pe care puțini poate îl cunosc așa cum este în realitate, departe de eticheta scenei.

Cristi, aș vrea să știu dacă este copleșitoare toată această atenție pe care o primești chiar și după 40 de ani de muzică din partea admiratorilor?

În mod surprinzător, chiar și după atâta timp, încă este copleșitor și onorant pentru mine să văd că oamenii mă iubesc, doresc să mă cunoască, îmi trimit mereu mesaje. Sunt foarte impresionat mai ales atunci când la concertele noastre vin părinți cu copii foarte mici, care sunt fanii mei și doresc să mă cunoască. Asta este răsplata cea mai de preț pentru toți acești ani de carieră. De fiecare dată când mă urc pe scenă trăiesc cu impresia că nu voi avea emoții, dar când văd publicul cântându-ne piesele vers cu vers și aclamându-ne, mă simt de fiecare dată ca la început.

„Sunt mai degrabă timid, retras, nu-mi place să deranjez”

Cum este să fii în pielea lui Cristi Minculescu? Ce nu știu oamenii despre tine ca artist, dar mai ales ca om?

Uneori, oamenii au impresia că știu despre mine și lucruri pe care eu nu le știu sau care nici măcar nu există. Lăsând gluma la o parte, în atâția ani de carieră, nu cred că mai există foarte multe lucruri nespuse sau pe care publicul să nu le cunoască despre mine. Mă gândesc că poate oamenii cred că sunt mai rece, distant sau chiar arogant, dar nu este deloc așa. Sunt mai degrabă timid, retras, nu-mi place să deranjez sau să încalc spațiul privat al cuiva.

De-a lungul anilor, ai scos foarte multe hituri, pe care o să le reamintesc în articol. Însă care este cea mai de suflet melodie a ta?

Mi-e greu să mă opresc la una singură, dar primele care îmi vin în minte sunt „Strada ta”, „Baby” și „Floare de Iris”, poate și pentru că sunt compuse de mine în totalitate. Atunci când compui o piesă, devine specială, pentru că vine direct din sufletul tău. Și atunci când atâția oameni ajung să o iubească, te simți și mai fericit, pentru că înseamnă că și alții simt la fel ca tine. (VEZI AICI: Celebrul solist al trupei ”Iris” s-a rugat la icoana Fecioarei Maria după ce s-a vindecat miraculos! Imagini în exclusivitate)

Ce piesă a fost inspirată cel mai mult din viața ta?

Fără ezitare: „Vis pierdut”, de pe albumul „Lună plină”. Ne întorceam de la un concert la Călărași, era trecut bine de miezul nopții, și, în loc să mergem acasă, eu și Valter ne-am oprit la sala de repetiții, unde am schițat piesa, dintr-o suflare. Versurile au venit de la sine…

„Când mi-am pierdut părinții, am suferit foarte mult și m-am simțit debusolat”

Ascult piesa „Amintiri” în care vorbești despre părinții tăi. Care sunt cele mai prețioase amintiri pe care le ai cu familia? Ce regrete ai în ceea ce îi privește pe tatăl tău sau pe mama ta?

Da, experiența înregistrării și filmării videoclipului pentru „Amintiri” a fost una foarte delicată, care m-a proiectat în trecut și m-a „răscolit” emoțional mai mult decât m-aș fi așteptat. Am fost un norocos al sorții din punct de vedere al relației cu părinții mei, cu sora mea. Ne-am înțeles și iubit foarte mult, mi-au făcut copilăria exemplară, așa cum orice copil, adolescent și tânăr ar trebui s-o aibă, de aceea, atunci când mi-am pierdut părinții, am suferit foarte mult și m-am simțit debusolat. Cât despre regrete, este imposibil să nu le ai. Cine a pierdut pe cineva drag știe că experimentarea acestui sentiment este obișnuită în procesul de suferință. Bineînțeles, cel mai mare regret este că nu am petrecut mai mult timp cu ei.

Care sunt, în momentul de față, cele mai apropiate persoane din viața ta? Cui îi spui dacă simți nevoia să vorbești despre ceea ce trăiești?

Deși pot părea cuvinte mari, pe lângă familie, desigur, cei mai apropiați îmi sunt colegii de trupă, Valter, Boro, Mihai. Noi înșine formăm deja o familie, după 40 de ani de cântat împreună, iar noi ne cunoaștem, atât pe scenă, cât și în viață, „din priviri”. E mare lucru!

Experiențe de neuitat

Ai avut momente în viață când ai fost copleșit, dărâmat, lipsit de putere? Cum ai reușit să treci peste aceste lucruri?

Bineînțeles! Nu cred că există cineva care să nu se fi simțit așa. Toată perioada în care am fost bolnav a fost dificilă, dar, cu ajutorul familiei, al colegilor și al fanilor am reușit să o depășesc, ajungând în punctul în care acele vremuri să rămână doar o amintire urâtă, suspendată în timp. În astfel de momente trebuie să gândești mereu în viitor și să înțelegi că nu va fi mereu greu, trist, că astfel de momente se depășesc și că soarele va răsări din nou și pe „strada ta”. Eu nu sunt tocmai cel mai optimist om din lume, dar am fost mereu puternic și am avut credința că cineva, acolo sus, nu mă va părăsi.

Din toată experiența vieții tale de până acum, există situații, oameni, momente pe care să le regreți? De ce?

Cu siguranță, dar experiența m-a învățat să nu rămân canalizat pe aceste momente. Au fost oameni care m-au dezamăgit și situații în care regret că nu am acționat altfel decât am făcut-o, dar „apa este deja vărsată”, nu este ca și cum aș putea să întorc timpul și să fac lucrurile altfel. Tot ceea ce mai pot face este să încerc să îndrept greșelile trecutului și să nu le mai repet. Eventual, să fac altele noi? Mi s-a dovedit că atitudinea aceasta de a rămâne ancorat în trecut nu aduce nimic bun, te orbește și te împiedică să mai vezi viitorul. Asta nu înseamnă să te dezici de trecut sau de hotărârile, deciziile, pe care le-ai luat cândva, ci doar să nu le lași să-ți guverneze următorii pași.

Care este cea mai frumoasă amintire din viața ta? Povestește-mi puțin despre asta.

Primul titlu al Craiovei, 19 iunie 1974. Un meci care nu a fost televizat, trăit cu emoții uriașe, cu urechea lipită de radio, în grădina bunicilor, într-o vară pe care nu o voi uita niciodată. După meci, echipa a ajuns la Craiova la 02:00 noaptea și a fost nebunie maximă în oraș. Am ieșit și eu cu ai mei, iar pentru mine euforia străzilor din acea noapte, alături de echipa vieții mele, rămâne o experiență de neuitat.

„Una e să iubești și alta e să crezi că iubești…”

Când erai copil, erai conștiincios, ascultător sau năzdrăvan?

Eram, înainte de toate, un copil vesel și iubit. Am fost câte puțin din toate, la fel ca toții copiii, bănuiesc. Părinții mei, dacă ar fi aici, ar putea să răspundă cel mai bine la această întrebare. Nu-mi amintesc să le fi făcut părinților și bunicilor mei prea multe probleme. Petreceam toată ziua afară cu verișorii și prietenii mei, la fotbal și orice alte jocuri ale copilăriei, dar nu exageram cu nimic și nu-mi încercam norocul atunci când știam că nu am voie să fac ceva anume.

Care este cea mai mare „prostie” pe care ai făcut-o atunci când erai copil, sau în adolescență?

Au fost destule, cele inerente vârstei, nu-mi aduc aminte de una care să rămână proverbială, la fel cum nu-mi amintesc să fi fost certat sau pedepsit foarte tare de părinți sau de bunici, ceea ce mă face să cred că nu am comis vreo ispravă chiar atât de memorabilă.

Ai avut parte de „marea iubire adolescentină”? Povestește-ne puțin și despre această experiență inedită:)

Hmm… Eram destul de naiv și de inocent. Mai aveam eu fluturași în stomac din când în când, dar e greu de spus dacă am avut parte de acea iubire care să-ți marcheze adolescența. Una e să iubești și alta e să crezi că iubești…

„Publicul ne-a dat foarte mult curaj”

Ce ne poți spune despre tine în primii ani ai tinereții? În perioada comunistă, cum a rezistat rock-ul? Ai întâmpinat probleme din cauza muzicii? Cele mai dure momente?

Au fost niște momente foarte grele, dar care ne-au întărit și cred că ne-au ajutat să rezistăm apoi în industria muzicală. Deși acele vremuri erau extrem de dificile pentru toată lumea, la nivel personal, în cazul nostru, totul era dublat și de activitatea noastră, care deranja conducerea țării pentru că mesajul nostru, care încuraja la libertate, era unul intolerabil. Dar eram tineri, aveam de partea noastră încăpățânarea de a nu renunța, publicul care ne-a dat foarte mult curaj și atunci am decis să mergem chiar și până la sacrificiul profesional doar de dragul unui crez, deși foarte mulți alți artiști cedaseră presiunilor.

Pentru că tot vorbim de tinerețe, ce părere ai despre muzica din zilele noastre? Tinerii de acum ascultă mai multe genuri muzicale care s-au dezvoltat în ultimii ani: trap, muzică elecronică de festival etc. Există artiști, în momentul de față, în România, pentru tine?

Este normal ca și industria muzicală să sufere transformări ca orice alt domeniu de altfel, pentru că și generațiile se schimbă, problemele, interesele, preocupările tinerilor de azi sunt altele decât cele pe care le aveam noi și atunci e natural ca și muzica să evolueze într-o altă direcție. Important este să înțelegi acest lucru și să te adaptezi schimbărilor pe cât posibil. (VEZI AICI: Cum i-a fost luat IRIS-ul lui Cristi Minculescu)

Bineînțeles că există artiști talentați în România și acum, care mie îmi plac foarte mult, cu idei inovatoare, inspirați, modele pentru tinerii de azi. În toate vremurile, și atunci când eram eu tânăr, ca și acum, există artiști talentați, dar și persoane care tind spre succes fără a avea însă bazele necesare pentru a-l atinge, în acest domeniu cel puțin. De asemenea, suntem mândri și impresionați să observăm faptul că deși noi provenim dintr-o altă generație, tinerii ne acceptă foarte ușor, ca pe niște
prieteni de-ai lor.

„Mă deranjează lejeritatea de acceptare a non-valorilor și pasivitatea”

Dacă ar fi să schimbi ceva, ce ai schimba la România din zilele noastre?

Cred că mai repede aș schimba ceva la români, decât la România. Ușurința pe care o avem atunci când criticăm pe cineva sau aruncăm cu pietre, fără a cunoaște însă detaliile unei situații sau ce l-a făcut pe un om să acționeze într-o anumită direcție. Ne erijăm foarte ușor în judecători și călăi, deși poate am acționa identic dacă ne-am afla în aceeași conjunctură. Apoi, mă deranjează lejeritatea de acceptare a non-valorilor și pasivitatea. Uneori sunt surprins cum oameni de la care ai pretenția că sunt educați și au valori sănătoase ajung să promoveze lucruri rușinoase din punct de vedere artistic.

În ceea ce mă privește, deși am defectele mele, din punct de vedere profesional nu am ales niciodată calea ușoară doar de dragul de a obține mai multe beneficii, pentru că am respect pentru profesia pe care am ales-o, dar și pentru publicul care pune preț pe calitate și bun gust, iar eu nu am dorit niciodată să-mi dezamăgesc fanii.

Care sunt, în opinia ta, cântăreții care se pot numi artiști cu adevărat în România?

O apreciez mult pe Delia, pe care o consider o artistă completă: este carismatică, naturală, cu voce adevărată și talent imens. Îmi place Pacha Man, alături de care am lansat și o piesă superbă, cu un mesaj emoționant: „Unde inima mea bate”. Apreciez la el asumarea și determinarea de care a dat dovadă atunci când a decis să-și schimbe viața în bine, chiar dacă sunt convins că nu i-a fost ușor.

Rămâi pe CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, pentru a urmări cea de-a doua parte a interviului cu Cristi Minculescu, în care artistul vorbește deschis despre problemele sale de sănătate, dar și despre șansele de reunire a trupei Iris în vechea formulă, precum și despre episoade pe care mulți dintre fani nu le cunosc. (CITEȘTE ȘI: Cristi Minculescu, Silvia Dumitrescu, Gabriel Cotabita au ce povesti! Uite-i impreuna, acum 20 de ani)

Cristi Minculescu, o emblemă a muzicii românești

Cristi Minculescu are o voce inconfundabilă. Oricâți artiști ar fi încercat să-i imite vocea nu au reușit să-i „copieze” timbrul vocal. Solistul trupei IRIS este un vocalist care a strălucit în ringul rock-ului românesc. Un numǎr impresionant de concerte în palmares, compozițiile și maniera proprie de interpretare, dar și o activitate de aproape 30 de ani l-au făcut unul dintre principalii candidați la titlul de „legendă” a rock-ului românesc.

Începând din 1980, este vocalistul trupei de rock Iris. Cristi Minculescu reprezintă alături de Iris simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de fani rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el activând cu mare succes și după 1990, până în prezent.

La primul său concert cu Iris, pe data de 5 februarie 1980, „a fost de balamuc, moșule! N-au vrut ăia să mă primească la intrare. Eu le ziceam «Bă, sunt solistul de la Iris, am cântare», ăia nimic. «Pleacă, mă, că îi știm noi pe băieții de la Iris». I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Asta e, am dat șpagă la primul meu concert”, îi place lui Cristi să se amuze.

La sfârșitul anului 1981, revista „Săptămâna”, care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, l-a desemnat pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981.

În 1992, împreună cu Minculescu, în cadrul festivalului de la Cannes, Iris ocupă locul II la secțiunea rock și îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe postul MTV, fiind prima formație românească ce a fost difuzată pe celebrul post. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris 22 CD-uri și 2 DVD-uri.

Pe 6 octombrie 2007, membrii trupei Iris au fost decorați de Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Cavaler „pentru contribuția adusă timp de 30 de ani la promovarea muzicii rock”. A fost pentru prima dată când în România șeful statului a acordat o astfel de decorație unei formații de muzică rock. (NU RATA: Cristi Minculescu concerteaza alaturi de o alta legenda a rockului romanesc, fondatorul trupei Iris, Nutu Olteanu)

E suficient să auzi „Floare de Iris”, „Strada ta”, „Baby”, „Somn bizar” și începi deja să fredonezi aceste melodii care au devenit imn. Repertoriul lor este patrimoniu național al rock-ului românesc, coloana sonoră a amintirilor pentru ultimele trei generații.

Istoria IRIS, pe scurt

Cristi Minculescu cântă, în prezent, alături de Valter & Boro, însă a câștigat în instanță dreptul de a folosi numele IRIS pe scenă. La finalul anului 1975, Nuţu Olteanu (chitară), Emil Lechinţeanu (bas) şi Nelu Dumitrescu (tobe) au pus bazele grupului Iris. Formaţia a debutat în 1977. De atunci, trupa a susţinut peste 5.000 de concerte. De-a lungul timpului, printre membrii ei s-au numărat nume sonore precum Florin Ochescu, Dan Bitman şi Sorin Chifiriuc. Pe la „Şcoala de rock Iris”, aşa cum a fost supranumită, s-au perindat circa 15 instrumentişti şi vocalişti.

Cristi Minculescu s-a alăturat formaţiei în 1980, Doru Borobeică (bas) în 1984, Valter Popa (chitară) în 1986 şi Relu Marin (clape) în 2002. Iris a lansat 16 albume (materiale de studio, compilaţii şi înregistrări live), iar printre cele mai cunoscute single-uri se numără „Trenul fără naş”, „Pe ape”, „Strada ta”, „Floare de iris”, „Cine mă strigă în noapte”, „Valuri”, „Somn bizar” şi „Mătase albă”. Cristi Minculescu a plecat şi a revenit de mai multe ori la Iris. Prima ruptură s-a produs în 2012, când solistul s-a mutat, împreună cu familia, în Germania, unde a format grupul Lotus. În 2013, Minculescu alături de fostul său coleg din trupa Iris, Ion Olteanu, formează grupul Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super Grup şi susţin o serie de concerte în toată ţara, interpretând şi piese consacrate ale trupei Iris. În 2015, Cristi Minculescu revine în Iris, de unde pleacă din nou în vara lui 2017.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)