Spovedania criminalului de la Perla! Gheorghe Vladan le-a trimis o scrisoare angajatelor si rudelor victimelor: „Deznadejdea, nefericirea, tristetea este tot ce mi-a mai ramas”
De la momentul tragediei, criminalul de la coaforul Perla a dat o singura declaratie in fata magistratilor si a reusit pentru cateva momente sa-si priveasca victimele in ochi. Ulterior, Gheorghe Vladan a refuzat sistematic sa poarte vreun dialog sau sa acorde vreun interviu cu privire la momentele care au condus la macelul din luna martie.
Astazi, prin intermediul unei scrisori, el le cere iertare tuturor coafezelor sau rudelor acestora si ii asigura pe toti ca regreta gestul necugetat. In continuare va prezentam integral scrisoarea adresata de Gheorghe Vladan coafezelor de la Perla.
„In atentia doamnelor de la coaforul Perla care au fost ranite sau au avut de suferit si rudelor acestora,
Sper sa nu ma intelegeti gresit indraznind a va scrie aceasta scrisoare, o fac cu cele mai mari pareri de rau in urma celor intamplate. Stiu ca scuzele si parerile de rau sunt tardive, ca timpul nu-l mai pot da inapoi si nu mai pot schimba nimic. Vreau insa sa stiti ca suferinta si durerea din sufletul meu nu pot fi vindecate niciodata.
Nu pot realiza nici acum dupa atatea luni cum am putut face acest gest necugetat in acea zi blestemata, in care am curmat vieti si am distrus familii nevinovate. M-am distrus si pe mine si viitorul familiei mele. M-ati cunoscut ca un bun familist care nu ma caracteriza violenta, cele ce i-ati fost mai apropiate sotiei mele Felicia cunoasteti acest lucru. Unele dintre voi ati intrat de mai multe ori in casa noastra.
In cei 25 de ani de casnicie ati vazut in sotia mea o fata cu bun simt asa cum era si acasa. A fost iubita si respectata de mine si de Bogdan, fiul nostru. Vreau sa intelegeti ca nu am avut nici secunda intentia sa fac rau cuiva. Nu stiu ce s-a intamplat in acel moment, insa stiu sigur ca d-na Gina Rosu nu mi-a facut niciun rau, ca pe casiera nu o cunosteam.
De asemenea, celelalte fete, colege ale sotiei, nu realizez ce as fi avut cu ele din moment ce nu ne-am zis decat „sarut mana” si”Buna ziua”, „Ce faci d-l George”. Vreau daca puteti, sa va amintiti de Felicia cu aceeasi dragoste si respect cu care erati obisnuite, poate chiar mai mult pentru ca o merita.
Sper ca aceasta nenorocire a familiei mele, aceasta ruina sa nu insemne si sfarsitul. Deznadejdea, nefericirea, tristetea este tot ce mi-a mai ramas, sfasiat de regrete.
Durerea m-a instrainat de toti cei ce ma iubeau, de tot ce insemna viata, speranta, in zile mai bune. Am ramas cu amintirea vietii ce s-a dus. Ma rog inca o data la voi sa-mi intelegeti mahnirea din suflet si sa nu uitati ca odata am fost doar un tata si un sot”.