Gigi Becali a pierdut procesul cu Armata în legătură cu numele şi marca. Astfel, el nu ar mai putea folosi numele Steaua Bucureşti şi ar trebui să revină la denumirea de FCSB.
Decizia Curţii de Apel vine după ce CSA şi-a făcut echipă de fotbal şi o va înscrie de la anul în Liga a 4-a cu numele de Steaua Bucureşti, însă sentinţa poate fi atacată la instanţa superioară. FCSB câştigase un proces în luna mai 2016, în urmă căruia s-a decis că echipa lui Gigi Becali poate folosi numele Steaua. CSA a atacat decizia Tribunalului Bucureşti la Curtea de Apel. Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la suta din totalul veniturilor pentru a-i permite sa foloseasca marca, insa reprezentantii gruparii patronate de Gigi Becali au refuzat.