Toţi ne dorim ceea ce nu avem! Vedetele autohtone au dat bir cu fugiţii pe tărâmuri însorite, cu plaje exotice, iar celebrităţi internaţionale au venit în România pentru a se bucura din plin de iarnă. Turiştii aflaţi pe pârtia din Poiana Braşov au rămas muţi de uimire atunci când au văzut cine şi-a făcut apariţia cu familia printre ei.
Fotbalistul lui Tianjin Songjiang Axel Witsel, din Belgia, a venit în România pentru a se bucura de zăpadă! Sportivul a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare împreună cu soţia şi copilul, iar în dreptul imaginii a precizat că se află în Poiana Braşov, în România.
”Timp pentru familie”, le-a explicat Axel Witsel prietenilor lui virtuali, care au fost absolut cuceriţi de simplitatea şi modestia celebrului fotbalist. Imaginea cu Witsel, soţia şi copilul lui a strâns peste 10.000 de LIKE-uri, fiind redistribuită de 63 de ori, astfel devenind virală.