Fostul jucător şi antrenor al echipei Universitatea Cluj Alexa Uifăleanu a decedat, marţi, la vârsta de 65 de ani, a declarat noul administrator special al clubului clujean, Vlad Munteanu.
„În această seară am primit vestea că antrenorul Alexa Uifăleanu a decedat. Mâine vom lua legătura cu familia şi vom vedea cu ce vom putea ajuta. A însemnat mult pentru Universitatea Cluj şi este o mare pierdere”, a spus Munteanu, potrivit Mediafax.
Alexa Uifăleanu a suferit un atac cerebral la începutul anului 2001. Tehnicianul clujean este cel care l-a descoperit, printre alţii, pe fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău.
Uifăleanu a jucat la Universitatea Cluj între anii 1966 şi 1979, iar apoi a fost antrenor atât la centrul de copii şi juniori, cât şi la echipa de seniori, în cadrul grupării „şepcilor roşii”.
G.C.