Sportul, necesar in diabet
– Mers pe jos, lent, timp de zece minute. – Inspira adanc si ridica umerii, inaltandu-i pana la nivelul urechilor. Mentine pozitia. Relaxeaza-te si lasa-i sa cada. Repeta exercitiul de trei ori. – Inclesteaza ambii pumni, intinzand mainile in fata. Efectueaza mici cercuri in aer, mai intai intr-o directie, numarand pana la zece. Schimba apoi in directia opusa, iar la final scutura mainile. Executa miscarile de trei ori. – Stai cu spatele drept pe un scaun sau in picioare. Intinde bratele deasupra capului si incruciseaza degetele. Indreapta palmele catre tavan, pe masura ce ridici barbia, cu capul inclinat pe spate si priveste spre tavan. Inspira, expira, relaxeaza. Efectueaza exercitiul de trei ori. Masuri pentru evitarea complicatiilor Inainte si dupa efectuarea programului de exercitii este bine sa-ti verifici nivelul glucozei din sange. In cazul in care acesta este ridicat, medicul va decide daca iti este permis sa faci exercitiile, daca ai voie sa mananci un anumit aliment inainte de efort si daca trebuie schimbata doza de insulina inainte de exercitii. Ca sa eviti afectarea vaselor de sange din ochi, in cazul in care ai retinopatie, evita sa faci handbal sau sa ridici greutati. Este important sa ai incaltaminte corespunzatoare cand desfasori activitatea fizica. Nu ezita sa te prezinti la medicul cardiolog in vederea investigatiilor cardiace!