Prima reacţie după ce milionarul s-a oferit să-i ajute fiica. Mama Ioanei Condea: ”Îi mulţumesc domnului Becali, dar…”

De: Cancan
Publicat: 19/11/2016 | 22:35

,,Îi mulţumesc domnului Becali, dar aş avea o rugăminte, dacă se poate să nu merg cu avionul, aş vrea să mă însoţească o rudă, aşa cum s-a mai întâmplat când am fost la Ioana, să ne ducem cu maşina, pentru că am nişte probleme de sănătate. Drumul costă în jur de 500 de euro’’, ne-a declarat în exclusivitate Graţiela Condea.

A acceptat să facă un gest umanitar

Graţiela are mare nevoie de bani pentru a putea ajunge să-şi vadă fiica, iar singura speranţă îi rămăsese Gigi Becali.. ”Nu cer nimic pentru mine, îl rog pe Gigi Becali să mă ajute, dacă poate, cu banii de drum ca să ajung în Germania. Este şi el părinte şi cred că va înţelege. Vreau să o văd pe Ioana, să o strâng în braţe. Sper să reuşesc”, ne spunea mama Ioanei.

Latifundiarul din Pipera nu a putut rămâne indiferent la drama pe care o trăieşte familia Condea şi a promis că o va ajuta pe mama Ioanei să ajungă în Germania, acolo unde este internată fiica ei. ,,Îi voi asigura transportul dus-întors, o voi ajuta pe această femeie să ajungă în Germania, pentru a-şi putea vedea fiica’’, ne-a declarat în exclusivitate Gigi Becali.

Ioana Condea a fost bătută cu bestialitate de un proxenet în urmă cu doi ani.

Ioana Condea a fost bătută cu bestialitate de un proxenet în 2014 şi s-a aflat o perioadă îndelungată în comă, iar la un moment dat medicii nu mai aveau nicio speranţă că o pot salva, spre disperarea familiei. Mama Ioanei spune că o prietenă din copilarie i-a promis fetei că o va ajuta să-şi găsească un loc de muncă în Germania, ca menajeră, iar ea, naivă, a acceptat, fără să-şi dea seama de intenţiile reale ale acesteia. Respectiva i-a plătit inclusiv biletul de avion. Visul frumos, din păcate, s-a terminat în clipa în care Ioana a ajuns acolo, când a început calvarul. Picată în plasa proxeneţilor, tânăra a încercat să scape, dar a fost bătută îngrozitor chiar de către iubitul ei, care aproape a omorât-o.