Numele ei este Ana Bogdan, are 23 de ani, este din Sinaia şi este o nouă apariţie în lumea tenisului românesc, ocupând momentan locul 117 WTA.
După un meci cu Sorana Cîrstea, pe care a învins-o, Ana Bogdan a ajuns după calificări în turul secund al US Open. Ne-a atras atenţia carisma ei şi ochii frumosi, de un albastru curat. De o frumuseţe răpitoare, Ana Bogdan este una dintre sportivele care a reuşit să îmbine cu succes cariera sportivă cu şcoala, la care a absolvit un profil uman. Dragostea pentru tenis a venit pur întâmplător în viaţa ei.
Părinţii ei, ambii schiori profesionişti, i-au insuflat pasiunea pentru schi, dar într-o vară s-a apucat, pentru a nu-şi pierde condiţia fizică, de tenis. Acestea se întâmplau când Ana avea 8 ani. La vremea respectivă, Ana Bogdan era singura practicantă de tenis din oraşul sau natal, Sinaia, dar toate acestea nu au demoralizat-o, dimpotrivă.
La cei 23 de ani ai săi, Ana Bogdan se declară singură, iar în viaţa ei privată marea ei dragoste o reprezintă…. familia şi câinii săi. Are o soră mai mică, Ioana, pe care o iubeşte foarte mult şi o alintă cu ”frumuseţea mea”. Cele două seamănă izbitor, atât în alegerea sporturilor de performanţă cât şi ca frumuseţe orbitoare. Mare iubitoare de artă, simpatica tenismenă visează la o carieră în design interior după retragere.
(Cătălina Bleotea)