Mărturie şocantă după meciul cu Steaua: „Reghecampf a sărit să mă bată“
Mai exact, imediat după meci, preşedintele oltenilor, Marcel Popescu, a mărturisit în cadrul unei emisiuni TV, că Laurenţiu Reghecampf a sărit să îl bată, acuzându-l pe acesta că a început să îl înjure chiar după sfârşitul partidei de fotbal. Totul s-a petrecut chiar dacă Steaua a învins pe teren, iar lui Reghe nu i-ar fi fost suficientă această victorie.
„A fost ceva incredibil la vestiare. Ieşim, îi felicitasem pe băieţi că s-au dăruit. Nu concep şi nu puteam să cred ce s-a întâmplat în zona mixtă, când antrenorul Stelei înjură ca la uşa cortului, îşi permite să dea ca ultimul boschetar cu capul. Îl vede Viorel Ilinca, observatorul de la Ligă, şi nu îi vine să creadă, înjura printre dinţi, golăneşte.
Să vină antrenorul Stelei, să nu fie oprit de nimeni şi să se comporte în felul ăsta şi verbal şi cu tentativa de a sări la bătaie, nu se poate. Era un eveniment în care el până la plecare e antrenorul echipei Steaua şi eu preşedintele Craiovei. Exista speculaţii, dar eu nu îmi permit să jignesc în timpul serviciului.
A ieşit, a început să înjure. Zona mixtă este între vestiare. A început să înjure, a venit şi a vrut să lovească. A venit Viorel Ilinca, Reghe, te rog să te linişteşti. Lucrurile au luat-o razna“, a spus Popescu la un post de televiziune.
Pe de altă parte, Laurenţiu Reghecampf a spus următoarele despre respectivul episod: „M-a înjurat până acum, a pus toată galeria să mă înjure tot meciul. N-are voie aici. De ce nu dă interviul în altă parte? Să vă explice cum m-a înjurat“.