Din păcate, războiul sângeros pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina se întețește de la o zi la alta, iar situația devine tot mai tensionată, în timp ce armata rămâne fără resurse și muniție. În acest sens, autoritățile ucrainene continuă să facă apel la țările occidentale pentru ajutoare. Pe lângă oamenii de rând, și sportivii ucraineni empatizează cu soldații lor, iar unii chiar li s-au alăturat în prima linie fără să stea pe gânduri, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.
De la fotbaliști, tenismeni și chiar pugliști, toți s-au pregătit să câștige lupta contra rușilor.
Astfel, toți fotbaliștii de la FC Prikarpattia, din ligă secundă din Ucraina, împreună cu antrenorii lor au luat decizia să se înroleze în armată. Federația de Fotbal susține că este un caz fără precedent încă de la începutul invaziei ca o echipă de fotbal să decidă aproape unanim să meargă să apere țara.
Căpitanul echipei, Vasil Țiuțiura (Tsyutsyura) a spus că inițial fotbaliții au crezut că îi vor încurca pe soldați dacă s-ar înrola.
(CITEȘTE ȘI: KREMLINUL AMENINŢĂ SUEDIA ŞI FINLANDA! RUSIA RECURGE IAR LA RETORICA NUCLEARĂ)
„E ca şi cum ai duce un jucător din campionatul regional la o echipă profesionistă. Acelaşi lucru este când se înrolează un jucător care nu poate face nimic. Am avut această mică reţinere, a fost teama că vom fi o povară.”, a spus acesta.
Totodată, el a susținut că a discutat cu un comisar care le-a explicat că vor fi antrenați treptat și vor fi învățați să manevreze armele, ca mai apoi să apere țara.
Și cunoscutul tenisman Sergiy Stakhovsky a luat decizia să se înroleze în armata ucraineană. Fostul număr 31 ATP s-a hotărât să se întoarcă în Ucraina după ce a auzit că Rusia a invadat țara sa. Acesta se afla într-o vacanță în Dubai alături de familie, după ce în ianuarie anul acesta, după Australian Open s-a retras din circuitul ATP și a pus capăt carierei. El și-a lăsat familia în Ungaria, în casa din Budapesta și a trecut granița ca să lupte alături de conaționalii lui pentru a apăra Kiev-ul. Totodată, le-a transmis românilor un mesaj de mulțumire pentru sprijinul acordat refugiaților. Acesta a declarat că va continua să își apere țara până la capăt.
(VEZI AICI: LA CE ARMAMENT A RECURS RUSIA ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA. RACHETELE SPECIALE SUNT ”AȘII” LUI PUTIN)
”Salut, aș vrea să mulțumesc românilor pentru ajutorul și sprijinul pe care l-au oferit refugiaților ucraineni. Noi, cei din Ucraina, vom rămâne pe poziții, nu ne vom da la o parte și vom încerca să învingem Rusia. Dar… avem nevoie de ajutor… de orice fel”
Acesta susține că nu a putut să își anunțe copiii că va pleca în război. ”Bineînțeles că soția mea a fost supărată. A înțeles de ce fac acest lucru, dar ea a considerat plecarea mea o trădare. Iar eu înțeleg perfect de ce simte asta față de mine. Ea nu le-a spus copiilor, nici eu nu le-am spus… unde merg. Probabil că își vor da seama în curând”.
Sportivul spune însă că Ucraina are nevoie de ajutor și că Putin poate fi oprit doar printr-un efort comun, al mai multor state. ”Asta se întâmplă în acest moment, aici. Dar lumea poate opri acest dezastru. Trebuie să oprim Rusia”.
Fostul jucător de tenis nu știa să mânuiască o armă când a ajuns în Ucraina și a trebuit să învețe să tragă în doar câteva ore. Doar atât a durat antrenamentul. El spune că nu s-a întos acasă ca să moară. Speră să-și strângă din nou copiii în brațe, iar aceștia să-i înțeleagă decizia, indiferent cum se va încheia acest episod.
„Nu am cuvinte pentru a descrie prin ce trec. Nu mi-aș fi imaginat niciodată în viața mea că se va ajunge la asta, că voi fi în orașul meu natal, patrulând într-o vestă făcută în casă, cu o armă în mână”.
Fostul tenismen Alexandr Dolgopolov a urmat și el această cale: luptă alături de soldații ucraineni. Fost număr 13 ATP în 2012, Dolgopolov nu a mai jucat niciun meci din 2018. El a câștigat trei titluri în carieră, la Umag (2011), Washington (2012) şi Buenos Aires (2017) și a obţinut premii totale de 7,1 milioane de dolari. Nici el nu a putut sta deoparte în timp ce conaționalii săi se luptă să își apere țara. Așadar, s-a întors acasă și îi ajută pe soldații din prima linie.
(NU RATA: VEDETE PRO ȘI CONTRA LUI VLADIMIR PUTIN. PERSONALITĂȚILE PLANETEI S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE)
La începutul războiului, Dolgopolov se afla în Turcia. “M-am gândit la un plan despre cum aș putea fi util în primele zile. Am ajuns la concluzia că atacul va provoca panică și că aș putea să aduc cea mai mare contribuție profitând de notorietatea mea internațională, de numărul mare de urmăritori pe care îi am pe Twitter.”
Încă dinainte să se întoarcă în Ucraina, fostul tenismen s-a antrenat într-un poligon din Turcia pentru a se pregăti dacă va fi nevoit să tragă cu arma. Acesta i-a și amenințat pe ruși că nu se va feri să folosească armamentul din dotare.
”Între timp, am început să mă pregătesc cu arme adevărate. Am avut noroc că eram pe teritoriul Turciei și că un fost militar m-a ajutat. El a fost deschis și mi-a înțeles problemele. Bineînțeles că nu te transformi într-un războinic perfect în 5-7 zile, dar deja mă descurc bine, mă simt confortabil cu armele, în 3 din 5 încercări pot ținti capul adversarului de la o distanță de 25 de metri.” Ulterior, Dolgopolov a ajuns în Kiev pregătit să își apere țara.
La fel a procedat și fostul jucător de tenis Andrei Medvedev. Sportivul, în vârstă de 47 de ani s-a retras din activitate în 2001, după ce, cu doi ani înainte, a jucat finala de la Roland Garros, pe care a pierdut-o în fața lui Andre Agassi. Nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a decis să se înroleze în armată. Totodată, susține că este pregătit să înfrunte dușmanul, chiar din prima linie.
Și Pugilistul Vasiliy Lomachenko, fost campion mondial, a urmat exemplul colegilor săi. Fostul campion mondial de box la categoria pană a anunțat printr-o postare pe Facebook că s-a alăturat unui batalion de apărare de lângă Odessa. El a plecat din Grecia, alături de alți doi pugiliști, frații Klitschko și un alt campion mondial actual, Oleksandr Usyk. Lomachenko susține că nu se gândește să plece de pe câmpul de luptă pentru că nimic nu este mai important decât apărarea propriei țări. În acest sens, ucraineanul a renunțat la un meci pentru centura mondială WBO.
(CITEȘTE ȘI: RĂZBOIUL DIN UCRAINA, MULT PREA COSTISITOR PENTRU RUSIA. PUTIN SE GÂNDEȘTE LA O NOUĂ STRATEGIE)
Și Yuriy Vernydub, antrenorul celor moldovenlor de la Sheriff Tiraspol se află pe frontul din Ucraina. Antrenorul a aflat de invazia rușilor în timp ce era alături de Sheriff Tiraspol în Portugalia. Acesta a cerut clubului permisiunea să plece în Ucraina să își aducă familia, însă atunci când a văzut ce se întâmplă cu adevărat pe front, antrenorul echipei din Republica Moldova a decis să se înroleze.
“Clubul a crezut că merg în Ucraina să îmi iau familia și apoi mă voi întoarce, dar când am văzut câți oameni s-au întors în Ucraina, nu am putut să mă abțin. Pe 26 februarie, la ora 18:00, m-am întors la Zaporojie și i-am spus soției mele că a doua zi voi merge la biroul de înrolări.”
Totodată, antrenorul a spus că nu era familiar cu artileria, însă știa ce trebuie să facă cu o armă automată și este dispus să facă orice este nevoie ca să își ajute țara.
Documentarea acestui material a fost realizată de GÂNDUL.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.