Încă o tragedie în lumea sportului! Un fotbalist de 26 de ani a murit după ce i s-a făcut rău pe teren, la o zi după decesul lui EKENG

De: Cancan
Publicat: 08/05/2016 | 19:20
 
Este al doilea fotbalist care îşi pierde viaţa pe terenul de fotbal, după camerunezul Patrick Ekeng, fotbalistul clubului Dinamo Bucureşti, care s-a prăbuşit pe teren la doar şapte minute după ce a fost introdus pe gazon, în timpul meciului cu FC Viitorul, iar medicii n-au mai putut să-l resusciteze deşi au încercat timp de 80 de minute.
 
La fel ca şi în cazul lui Patrick Ekeng, mijlocaşul brazilian în vârstă de 26 de ani a fost transportat la spital de către medicii prezenţi la stadion, dar, în ciuda eforturilor, Bernardo Ribeiro s-a stins din viaţă la spital. Sursa citată mai scrie că medicii care au încercat să-i salveze viaţa brazilianului au indicat faptul că acesta ar fi avut probleme cu inima. Momentan nu a fost dat niciun verdict oficial în cazul ambelor decese.