Cristiano Ronaldo a avut un moment ieşit din comun, miercuri dimineaţă, când pare că a fost enervat la culme de un reporter, căruia i-a smuls microfonul din mână şi l-a aruncat într-un lac. Mai mult, fotbalistul se aflat în timpul unei plimbări a jucătorilor de la Lyon când s-a întâmplat totul.
„Pregătit de meci?“, l-a întrebat reporterul Diogo Torres de la Correio da Manha TV pe Ronaldo. Portughezul a reacţionat luând microfonul reporterului şi aruncându-l în lac. Potrivit ziarului Adevărul, jurnaliştilor le este interzis să îi intervieveze pe jucători la plimbările dinaintea meciurilor. Cristiano Ronaldo nu se află la primul conflict cu jurnaliştii de la Correio da Manha. Acesta nu răspunde niciodată la întrebărilor reprezentanţilor acestui jurnal, el acuzând faptul că s-au publicat informaţii controversate cu privire la viaţa sa privată. Ronaldo a acuzat de mai multe ori Correio da Manha că ar publica informaţii false.