Unul dintre cei mai buni arbitri, Alexandru Tudor, este de profesie avocat, deşi n-a practicat „în mod real, la judecătorie” meseria de avocat. Însă ‘’judecă’’ pe teren, şi o face în cel mai exigent mod, excepţie nu face nici când vine vorba de copiii săi.
Se spune că un arbitru bun nu trebuie să iasă în evidenţă. Alexandru Tudor este un arbitru bun, în ciuda faptului că, de multe ori, chiar şi fără voia lui, iese în evidenţă. Maniera sa de a fluiera este unul dintre motivele pentru care “Brad Pitt” se face văzut pe teren, însă, în decursul timpului, mai multe întâmplări în care a fost implicat au făcut ca “centralul” să fie in centrul atenţiei.
Din data de 1 aprilie 2013, Alexandru Tudor este arbitrul cu cele mai multe meciuri arbitrate în Liga1. Bărbatul nu iese din litera regulamentului nici atunci cand este vorba de propriul fiu.
Înainte de derby-ul Steaua- Dinamo, de duminică, 10 aprilie, Alexandru Tudor a fost fotografiat de CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România, jucând fotbal împreună cu fiul său. De această dată, nu a fost arbitru, ci a preferat să stea în poartă. Acesta se antrenează cu fiul său ori de câte ori îi permite timpul, fiind în măsură să îi dea cele mai bune sfaturi, datorită experienţei sale pe terenul de fotbal. Tudor pare pus pe fapte mari la meci, şi aici ne referim la exigenţa de care dă dovadă pe terenul de fotbal.
Şi-a eliminat fiul de pe teren
“Brad Pitt” a arbitrat un meci în care a evoluat băiatul său şi, spre stupefacţia tuturor, nu s-a ferit să-şi elimine copilul de pe teren.
Fotbalist la un club de juniori din Capitală, Tudor junior a fost fluierat la un meci, chiar de tatăl lui, acordându-i cartonaşul roşu fără să tsea pe gânduri.
“Nu a ţinut cont că e băiatul lui şi l-a eliminat. Chiar şi puştiul a rămas surprins, poate nu i-a venit să creadă, însă nu a comentat şi a ieşit de pe teren”, a explicat unul dintre cei care au asistat la faza.
Alexandru Tudor: ‘’ „Cea mai mare bucurie a mea e să arbitrez copii’’
A fost împuşcat la Revoluţie, înaintea meciurilor obişnuieşte să doarmă la Mănăstire, nu a zâmbit niciodată pe teren, iar când i-a arbitrat pe fotbaliştii români în cupele europene le-a vorbit acestora, de fiecare dată, în limba engleză. “Este cel mai riguros arbitru”, au spus, la unison, jucătorii din Liga 1.
Cel mai mult îi place să arbitreze copiii, la ei bucuria jocului e sinceră.
„Cea mai mare bucurie a mea e să arbitrez copii de 8-9 ani. La ei, bucuria jocului e sinceră. Fotbalul profesionist este, din păcate, o industrie şi atacanţii simulează la foc automat. Un fotbalist care obţine un penalty e felicitat mai mult decât unul care dă gol. Nu e normal să fie aşa„, a spus Tudor.
„Centralul” a explicat şi unde greşesc oamenii din fotbal: „Totul pleacă de la juniori! Pe mine, când eram copil şi jucam fotbal, antrenorul mă punea să fac lucruri greşite. Îmi spunea: «Trece mingea, omul nu!» Acum, aceste lucruri nu mi se par corecte. Ar trebui luate măsuri şi împotriva patronilor care jignesc„.
Arbitrul, credincios de mic, cântă în corul Bisericii
Alexandru Tudor a mărturisit cum îl ajută credinţa să reziste presiunii din fotbal şi că sportul poate fi o cale de a ajunge la Dumnezeu.
„Da, fotbalul poate fi un drum care să te aducă aproape de El. Te aduce adesea în situaţii de cumpănă, când ai nevoie adevărată de Dumnezeu. Eu sunt credincios de mic. Cu Dumnezeu te naşti, nu îl îmbrăţişezi la un moment dat. Nu devii credincios peste noapte„, a afirmat arbitrul.
Tudor este şi unul dintre membri corului Bisericii Schitul Darvari din Bucureşti, atunci când programul îi permite şi nu este delegat la meciuri din Liga I.