Toată lumea o cunoaşte pe Larisa Iordache, frumoasa gimnastă din România care a câştigat până acum multe medalii, dar şi câteva distincţii de frumuseţe şi eleganţă la concursurile unde a participat.
Dar, puţini sunt cei care ştiu, că Larisa are un frate mai mare, pe nume Răzvan, care îi este alături la bine şi la greu. Şi pentru că tânărul îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, micuţa gimnastă i-a transmis un mesaj emoţionant prin intermediul unei reţele de socializare.
„Te iubesc! Azi de ziua ta vreau să îţi mulţumesc pentru tot, pentru fiecare clipă în care ai fost, eşti şi vei fii alături de mine. Pentru că iubirea ta necondiţionată îmi da putere,pentru că mereu eşti acolo să mă ridici când îmi e mai greu, mereu ştii să dai sfatul cel mai bun, dar mereu ai ştiut cum să fiu un frate bun, grijuliu şi puternic pentru amândoi.
Aşa că vreau să îţi urez că tot binele din lumea asta să fie doar al tău, Visele de azi să devină realitate, speranţele de mâine împliniri, orice cădere un pas înainte, gândul bun şi fericirea să te însoţească mereu. La mulţi ani, fratelo!” a scris Larisa pe Facebook.
Larisa Iordache este o gimnastă română, medaliată olimpică în 2012 cu echipa şi de 11 ori medaliată europeană. S-a antrenat la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate Deva” o perioadă destul de lungă, fiind apoi transferată la lotul olimpic de la Izvorani. La momentul actual se antrenează alături de lotul feminin de gimnastică al României la Complexul Sportiv „Lia Manoliu” din capitală.