Ce a spus LUCIAN BUTE după ce a fost acuzat de dopaj!
Spotivul a vrut să lămurească pe toată lumea cu privire la acest subiect printr-un mesaj postat pe o reţea de socializare în urmă cu puţin timp. „Ieri a apărut o ştire că am fost testat pozitiv pentru o substanţă interzisă după meciul cu Badou Jack. Nu am amănunte pentru că nu am primit încă rezultatul oficial al laboratorului folosit de către comisia atletică din WASHINGTON. Personal, eu sunt surprins şi dezamăgit de această ştire. Am o lungă carieră în spate şi am fost testat anti-doping de zeci de ori fără să am vreodată un test pozitiv. Conform protocolului, va avea loc un nou test la eşantionul şi voi aştepta acest nou test înainte să fac alte comentarii. Nu am folosit niciodată substanţe interzise şi sunt convins că se va face lumină în acest dosar”, a scris Bute pe Facebook.
Preşedintele WBC, Mauricio Sulaima, a anunţat că Lucian Bute ar fi folosit ostarine, substanţă interzisă de regulamentele WADA (Agenţia Mondială Antidoping), scrie News.ro.
WBC a fost informată despre cazul de dopaj al pugilistului român de către Comisia de box şi wrestling din Washington DC. Comisia îşi va urma propriile regulamente antidoping în acest caz şi se va consulta cu WBC şi al său program pentru un box curat. Alte informaţii vor fi cunoscute în următoarele zile.