Are aceeaşi soartă cu a MARIEI SHARAPOVA! Prima sportivă din România, depistată pozitiv cu Meldonium
Mirela Lavric, una dintre cele mai valoroase atlete din ţara noastră în acest moment, a fost depistată pozitiv în martie, la Portland, scrie Digi 24.
La competiţia respectivă, Mirela Lavric a cucerit bronzul la proba de 4X400m, alături de Bianca Răzor, Adelina Pastor şi Andrea Miklos. Cel mai probabil, medalia cucerită la competiţia indoor din Statele Unite va fi pierdută. „Deocamdată, nu ştiu nimic oficial. Nu am ce să spun mai mult”, a comentat Viorica Pintilie, antrenoarea Mirelei Lavric.
De menţionat faptul că toţi sportivii care au fost depistaţi pozitiv la Meldonium au fost suspendaţi provizoriu, WADA dorind să facă o serie de studii suplimentare, printre care cel cu privire la perioada în care substanţa este eliminată din corp.
Specialistă a probelor de 400 metri şi 800 metri, Lavric reuşise să vină a opta la Europeanul de anul trecut, după ce la Jocurile Francofoniei cucerise două medalii de aur.