Unul dintre cei mai renumiţi antrenori din Liga 1 se mândreşte cu o fată de milioane. Este vorba de Mircea Rednic şi de fiica lui mai mică, Luana, în vârstă de 26 de ani. Fostă tenismenă, fata celui poreclit ''Strâmbu' '', este extrem de apropiată de tatăl său, iar acum aceasta îşi ajută părintele din punct de vedere profesional.
Luana vrea să devină un personaj important în lumea fotbalului românesc. Frumoasa blondă şi-a luat rolul în serios şi transferă pe bandă rulantă jucători la Dinamo, acolo unde este antrenor tatăl său.
”Strâmba” cea mică este chiar foarte dreaptă, pe lângă faptul că este foarte frumoasă, Luana este şi foarte descurcăreaţă, trece peste orice obstacol, chiar dacă este vorba despre un tomberon. CANCAN.ro a fotografiat-o pe blondă în momentul când trage un tomberon de gunoi, singură, singurică şi se descurcă foarte bine.
În afară de Luana, dinamovistul mai are o fiică, Raisa, care este mai mare cu doi ani decât Luana. Raisa a studiat pentru a îmbrăţişa meseria de arhitect, în ciuda faptului că mezina familiei Rednic a practicat tenisul, după terminarea junioratului, tânăra nu a mai putut continua cariera.
Fiica îi face transferurile lui Rednic
Luana îl ajută pe antrenor în meseria lui, iar multe dintre transferurile pe care Dinamo le-a făcut în ultimul timp au fost prin intermediul fetei lui, care colaborează cu o firmă de impresariat. Această firmă reprezintă mai multi fotbalişti din spaţiul ex-iugoslav, principala piaţă de cumpărături pentru “câini”, asta după ce Mircea Rednic a fost numit antrenor.
Achiziţiile pentru noul sezon de la Dinamo sunt portarii Victor Rîmniceanu şi Vlad Muţiu, feroezul Leo Bartalsstovu, olandezul Romario Kortzorg, Vlad Olteanu, camerunezul Patrick Ekeng, Paul Batin, Sergiu Hanca şi Valentin Lazăr.
Luana Rednic, prezentă în aeroportul din Belgia în momentul exploziei
Printre românii care au asistat la atentatul din Belgia, a fost şi fiica lui Mircea Rednic, Luana, care se afla în aeroport în momentul exploziei. Luana povesteşte că un domn a luat-o de mână şi alături de alte persoane s-au închis într-un birou şi s-au adăpostit sub masă. Tavanul căzuse şi era fum şi praf. În perioada în care a fost închisă în birou a auzit focuri de armă. După 15 minute i s-a spus că trebuie sa evacueze aeroportul.
Fiica dinamovistului mai spune că în momentul în care a ieşit din birou, a alergat şi pe jos erau oameni întinşi, neştiind dacă sunt morţi sau vii. A fost condusă alături de alţi pasageri înafara aeroportului, pe pistă.