”Dacă vrei să joci, semnezi cu mine!” Povestea neştiută din spatele transferului de 9,8 milioane de euro al lui Nicuşor Stanciu. Ce rol a avut Anamaria Prodan
„Am tăcut şi am muncit”, declara Anamaria Prodan, impresara lui Stanciu şi soţia antrenorului Stelei după perfectarea plecării lui Stanciu la Anderlecht. Pentru a beneficia oficial de pe urma plecării acestuia, Anamaria Prodan Reghecampf trebuie să plătească 500 de euro pentru a fi înscrisă pe lista oficială a intermediarilor agreaţi în Belgia.
Deocamdată, pe lista dată publicităţii pe site-ul Federaţiei belgiene, numele româncei nu figurează printre cele 181 de firme şi persoane fizice acreditate. Cei de la ProSport spun că pe lista respectivă nu apare nici numele bărbatului care a fost filmat la Bucureşti, lângă Stanciu şi intermediar, şi prezentat de televiziunile de sport drept „oficial al lui Anderlecht”. Jurnaliştii sportivi spun că acesta este Sascha Empacher, un intermediar austriac de transferuri. Empacher a fost mandatat de Anderlecht să negocieze cu Steaua transferurile lui Chipciu şi Stanciu, deşi nu are licenţă în Belgia! Mai mult, el este agentul neoficial al antrenorului lui Anderlecht, elveţianul Rene Weiler!
Deşi Anderlecht a negat că austriacul este agentul antrenorului Weiler, jurnaliştii belgieni susţin ferm contrariul. Anderlecht a introdus o clauză pe care George Becali nu a prezentat-o integral în presă. Pe lângă suma fixă de 7,8 milioane de euro, Steaua va lua încă două milioane de euro doar dacă Anderlecht se va califica de două ori în grupele Ligii campionilor în următoarele 5 sezoane, iar Stanciu va juca în peste 50 la sută dintre meciurile de campionat care conduc la calificările respective. Practic, plata celor două milioane din transferul intermediat de Empacher depinde şi de selecţia clientului său nerecunoscut, antrenorul Weiler. Chiar dacă numele lui Weiler nu este consemnat, în fotbalul mondial există o practică des întâlnită prin care adevăraţii impresari sunt mascaţi prin interpuşi. Empacher nu a dorit să comenteze.
Soţia lui Reghecampf a ţinut să contreze un jurnalist sportive şi a susţinut că ea îl impresaria pe Nicolae Stanciu încă din perioada Vaslui şi că, împreună cu George Becali şi Adrian Porumboiu, a făcut transferul jucătorului la Steaua. Lucru infirmat de agentul Florin Manea, cel care l-a descoperit pe Stanciu în 2011, la Unirea Alba Iulia. În decembrie 2011, deşi avea contract cu Vaslui, Stanciu a semnat şi cu Dinamo. Florin Manea a explicat acest lucru prin faptul că Vasluiul avea interdicţia la transferuri, Stanciu era neplătit de multe luni, aşa că l-a dus la Dinamo. Fotbalistul semnase cu două cluburi în acelaşi timp şi risca o suspendare de 12 până la 16 etape şi o amendă. Dinamo a demarat acţiunea la comisiile FRF, însă şi-a retras-o la insistenţele agentului Ioan Becali. ”Că s-a dus la Steaua a contat şi faptul că era Reghe şi, automat, Anamaria n-a scăpat prilejul. Bravo ei, femeie deşteaptă. Când ştie să pună mâna pe bărbatul pe care se merită să pui mâna şi pe jucătorul pe care se merită să pui mâna, e femeie deşteaptă”.
Florin Manea are însă altă variantă: ”Când a auzit că plec în Uruguay, Porumboiu a vorbit cu Gigi care a trimis-o pe Anamaria la Vaslui. L-au luat cu japca pe băiat. Porumboiu l-a înjurat, l-a ameninţat că-l distruge. Nicuşor s-a pierdut şi a acceptat să meargă la Steaua”.
Florin Manea a mai făcut şi o altă dezăpluire în legătură cu soţia antrenorului Stelei. „Transferul de la Vaslui s-a făcut în martie 2013. În iulie 2013, eu eram încă impresarul lui Stanciu. Aveam contract, dar termenii la Steaua îi negociase ea. Stanciu avea acum salariu 6.000 de euro, mai puţin decât la Vaslui unde câştiga 10.000. La un moment dat, Nicuşor m-a sunat şi mi-a cerut nişte bani pentru a închiria singur un apartament. Stătea cu Iancu până atunci. I-am dat, apoi am aflat că a semnat cu Anamaria. L-am sunat şi i-am zis: „Mă iei la mişto? Îmi ceri bani şi tu semnezi cu ea?”. Mi-a returnat, însă, banii. Ulterior mi-a povestit că a semnat cu ea pentru că i-a spus clar: „Dacă vrei să joci la Steaua, semnezi cu mine!”.
În ultimii cinci ani, transferurile lui Stanciu însumează 7,8 milioane de euro, dar valoarea poate creşte la 9,8 milioane dacă Rene Weiler, antrenorul impresariat de partenerul de conjunctură al Anamariei Prodan Reghecampf, îl va folosi pe Stanciu în 50% din meciuri, iar Anderlecht se va califica în grupele Ligii.