Aşa i s-a ”furat” titlul de campioană Stelei! Cum a făcut Şumudică ”blat” cu jucătorii Astrei!
Aţi putea crede că da, e normal să mai bea şi băieţii, după un titlu atât de muncit. Dar ce nu ştiţi este că jucătorii Astrei s-au îmbătat ŞI ÎNAINTE de meciul cu Dinamo. Şi că beţiile nu erau ceva neobişnuit nici înainte, pe parcursul campionatului. Este reţeta de succes a lui Şumudică, un antrenor care, prin abordarea cu totul neconvenţională, a reuşit să transforme în campionii României nişte jucători neplătiţi, unii supraponderali, alţii la final de carieră. A se citi CUM se face (domnule Becali, sperăm că sunteţi pe recepţie!).
”Un golan, un derbedeu.” (Ilie Năstase) / ”Are un comportament de golan” (Marius Constantin) / ”Un personaj caricatural, un derbedeu” (Mihai Stoica) / ”Comportamente ca ale lui Şumudică nu trebuie tolerate” (Cătălin Ciubota, avocat LPF).
Prietenul din spatele blocului căruia un fotbalist îi poate spune orice
V-aţi prins deja, toate caracterizările se referă la Marius Şumudică, proaspăt campion al Ligii I cu Astra Giurgiu. Sunt doar câteva dintr-o lungă serie pe aceeaşi temă. Hotărât lucru, ”Şumi” nu e un tip simpatizat de adversari şi nici măcar de cei neutri. De altfel, Şumudică însuşi declara, după o victorie împotriva echipei lui Cristi Pustai (de profesie, profesor de matematică): ”Un golan a bătut un matematician”.
Şumudică nu vrea să pară ceea ce nu e. Foarte probabil, nici nu ar putea, având în vedere cât este de coleric. Un băiat din galerie care îşi face un titlu de glorie că nu a văzut decât filmele din seria ”BD” şi nu a citit nici o carte. Pe rând, victime ale comportamentului de ”spatele blocului” al lui Şumi au căzut arbitrii, oficialii şi jucătorii adverşi, ziariştii şi suporterii (în special cei stelişti).
Cu toate astea, Marius Şumudică a reuşit ceva incredibil: a învins Steaua şi pe toţi ceilalţi cu o echipă care, pe tot parcursul anului în care i-a bătut pe toţi, a părut că este în prag de desfiinţare şi colaps. Cu jucători neplătiţi de luni întregi şi care au evoluat în condiţii scandaloase, uneori chiar mizerabile, aproape nimeni nu ar fi reuşit să câştige măcar un meci, darămite un campionat. Şumudică nu doar că i-a convins să continue (deşi mulţi îşi puteau depune memorii şi pleca din acel iad, pur şi simplu), ci a transformat vestiarul într-o familie care juca nu pentru bani, ci pentru alt tip de valori, ca prietenia, respectul sau solidaritatea.
Când vine vorba de relaţia cu propriii jucători, ”golanul” este exact genul de om cu care majoritatea fotbaliştilor rezonează. Prietenul căruia îi poţi spune orice şi care nu te judecă, pentru că foarte probabil a făcut şi el greşelile respective. Sau încă le face, dacă ne gândim că recent a fost suspendat pentru că juca la pariuri pe meciuri din Liga I, lucru strict interzis antrenorilor şi jucătorilor.
O poveste din culise: uriaşa diferenţă dintre abordarea lui Şumudică şi cea a altor antrenori
Întâmplarea face să fi împărţit un hotel cu Şumudică şi echipa acestuia, într-o deplasare a Astrei din acest campionat. Prin natura meseriei, am văzut cum îşi tratează mulţi antrenori jucătorii înainte de meciuri importante, când teoretic aceştia sunt ”în cantonament”. Cei mai mulţi sunt foarte duri, suspicioşi, au oră de stingere şi nenumărate interdicţii, iar jucătorii se simt ca la armată, mereu supravegheaţi şi în pericol să primească penalizări sau mustrări din orice.
Asta nu se întâmplă cu antrenorul Şumudică. Relaxarea care domină vestiarul echipelor lui, indiferent că vorbim de ziua meciului, cele de dinainte sau de după, este incomparabilă cu orice altceva am văzut, în România.
În seară despre care vă povestesc, Şumudică s-a uitat la un meci cu jucătorii, a ciocnit cu ei o halbă de bere, a glumit constant şi complice, a dialogat relaxat cu ceilalţi clienţi, ba chiar, după meci, s-a dus la culcare şi i-a lăsat pe jucători să continue distracţia, dacă aşa au chef. A doua zi, aveau meci, la ora 15. Astra a câştigat lejer acel meci. De altfel, chiar zilele trecute, după 4-2 cu Dinamo, Şumudică şi jucătorii mărturiseau că au câştigat un meci în care rezultatul conta doar pentru adversari după o noapte de beţie şi nesomn.
De ce nu apar mai mulţi ”Şumi”: patronii toxici şi problemele financiare
Într-un fotbal românesc în care banii sunt tot mai puţini şi ţepele la salariu tot mai multe, reţeta găsită de Şumudică pare să fie singura care poate asigura succesul. Nu poţi să motivezi oameni neplătiţi în nici un domeniu, cu atât mai mult în sport, unde psihicul joacă un rol esenţial în succesul imediat.
E drept, această prietenie la cataramă dintre antrenor şi jucători se poate realiza doar în condiţiile în care patronul nu intervine în această relaţie. Din acest punct de vedere, Astra a avut un mare noroc că a avut patronul în închisoare pe tot parcursul acestui an. De altfel, la fel de bine s-a descurcat şi Steaua, cât timp Gigi Becali a fost închis (aşa cum CANCAN.RO scria aici). Când Ioan Neculaie era liber, intervenţiile repetate ale acestuia la echipă au stricat total atmosfera la Astra, deşi aceasta era atunci o echipă cu banii la zi, chiar printre cele mai bogate din campionat. Şi toxicitatea patronilor s-a resimţit în multe alte cazuri, la echipe de primă ligă, de la Vaslui (Porumboiu) la Timişoara (Iancu) şi de la Galaţi (Adamescu) la Cluj (Walter).
Modelul Simone, un ”Şumi” la costum, cu succes la nivel planetar
Cât despre stilul Şumudică, acesta pare a-şi găsi echivalentul perfect într-unul dintre cei mai de succes antrenori ai ultimilor ani: Diego Simeone este, ca şi Şumudică, un golan. Loveşte adversari şi angajaţi ai clubului, trişează, duce antifotbalul la nivel de artă, face semne obscene publicului, înjură, chiar a fost suspendat recent, în campionatul spaniol, după ce, în timpul unui contraatac al adversarilor, a aruncat o a doua minge în calea jucătorului care se îndrepta spre poartă, doar cu portarul în faţă, oprind astfel faza.
Din ceea ce spune presa din Spania, însă, relaţia dintre Simeone şi jucătorii lui Atletico este, în schimb, una foarte asemănătoare cu aceea dintre Şumudică şi cei de la Astra. Şi, ca şi în cazul Astrei, rezultatele se văd: deşi o echipă săracă şi mai degrabă mediocră, Atletico e deja la a doua finală de Champions League jucată în trei ani, a câştigat campionatul în Spania şi a băut Real şi Barcelona pe unde le-a prins.
Aşadar, dragi patroni, nu mai ezitaţi: dacă vreţi succes în fotbal, retrageţi-vă undeva la ţară (că în alte părţi nu prea e bine) şi lăsaţi echipa pe mâna unui golan prietenos.
Ana Manole