Claudiu ”Blocnotes” Răducanu a ”fugit” în America, iar CANCAN. ro a aflat ce face acolo. Fostul stelist (40 ani) urmează cursurile unei şcoli de antrenori, iar în curând va absolvi.
Claudiu Răducanu a dispărut de ceva vreme din peisaj, iar ultima dată s-a auzit de el în 2014, atunci când a fost arestat în Mexic pentru fraudă cu carduri bancare. În ultimul timp s-a tot zvonit că ”Blocnotes” s-a retras la Craiova, acolo unde ar lucra ca profesor de sport la un liceu, însă nu l-a găsit nimeni. Şi asta pentru că fostul stelist nu se mai află în România de o bună perioadă de timp. A plecat în America şi îi merge bine. Cunoscuta avocată Elena Oancea, cea care îl reprezintă pe Claudiu în procesul de partaj cu fosta soţie, a declarat pentru CANCAN.ro că acesta nu se află în ţară. ”A plecat de ceva timp în străinătate, ştiu că îi merge bine. Urmează cursurile unei şcoli de antrenori, s-a decis să revină în fotbal. A făcut şi dovada cu acte că urmează aceste cursuri. La unul din termenele procesului, a prezentat instanţei o hârtie care atesta acest lucru”, a declarat avocata.
Claudiu “Blocnotes” Răducanu a fost reţinut în 2014 la Cancun, Mexic, pentru dare de mită, dar şi pentru folosire de carduri false. El a fost ridicat alături de un alt român dintr-un centru comercial. Potrivit poliţiştilor din Mexic, ei au retras de la ATM-uri sume de pana la 5.000 de dolari. A stat o perioadă în închisoare, însă a fost ulterior eliberat.
Fosta glorie a Stelei divorţat în 2009, după un scandal monstru cu soacra şi sotie. El a susţinut în mai multe rânduri că femeia cu care are un copil i-ar fi furat două milioane de euro, bani pe care i-a câştigat din fotbal. Răducanu a rămas în urma divorţului şi fără vila din Craiova în care stătea şi în care ar fi investit, potrivit declaratiilor sale, peste 300.000 de euro. Judecătorii au stabilit că fostul fotbalist va rămâne în urma partajului cu o maşina care valora aproximativ 20.000 de euro. ”Blocnotes” a atacat decizia, iar săptămâna viitoare judecătorii vor da sentinţa finală.
Bogdan Galcă