A murit legenda boxului, Muhammad Ali!
Muhammad Ali, sau Cassius Clay, după numele său real, era internat într-un spital din Arizona, conectat la aparate. Muhammad Ali suferea de aproape 30 de ani de maladia Parkinson şi a fost spitalizat de două ori, la sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015, pentru o pneumonie şi o infecţie urinară. Boxeurul a rămas în istorie după ce a triumfat la Jocurile Olimpice din 1960 şi, ca profesionist, a fost de trei ori campion mondial la categoria grea. Deşi a fost diagnosticat cu Parkinson în 1984, el a continuat să aibă o viaţă activă, iar în 1996 a purtat flacăra olimpică la Atlanta. Muhammad Ali (născut sub numele Cassius Marcellus Clay, Jr., pe 17 ianuarie 1942, în oraşul Louisville, statul Kentucky, SUA – d. 3 iunie 2016) a fost un boxer profesionist, campion mondial la box. În anul 1974 a fost ales Sportivul anului din SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană Sports Illustrated. El este considerat cel mai mare campion de box la categoria grea precum şi unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor. (Gabriel Niculescu)