Juratul de la "Arena leilor", DRAGOȘ ANASTASIU, despre cum să obții 1.000.000 €
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Sport » Cristi Borcea, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca!

Cristi Borcea, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca!

De: Cancan 29/11/2016 | 12:53

Cristi Borcea a fost internat de urgenţă, marţi dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Inima fostului finanţator al FC Dinamo ar fi cedat din nou, din cauza stresului.

Potrivit unor surse din anturajul omului de afaceri, Cristi Borcea ar fi acuzat, în ultimele zile, unele probleme de sănătate. Acesta ar fi fost afectat atât de ultima condamnare, de 7 ani şi zece luni, pentru mituirea magistratului care a judecat, la Tribunalul Bucureşti, Dosarul Transferurilor, dar şi din cauza unor probleme de natură sentimentală.

Acesta s-ar fi plans în repetate rânduri că este stresat şi a vorbit într-una, la telefonul închisorii, cu Valentina Pelinel. Cei doi ar fi avut unele discuţii mai aprinse, după ce Borcea i-ar fi interzis acesteia să mai dea declaraţii presei.

Marţi dimineaţă, deţinutul a fost scos din camera şi transportat de urgenţi la Spitalul Floreasca, unde a fost supus unor teste medicale şi este ţinut sub observaţie, sub atenta supraveghere a medicului Brădişteanu. Momentan, Cristi Borcea îşi ispăşeşte pedeapsa, în regim deschis, la Penitenciarul Jilava, după ce a fost transferat, recent, de la Poarta Albă. Acesta a suferit o operaţie pe cord deschis în anul 2012, iar toamna aceasta, în luna septembrie, a mai avut o criză cardiac, pe când se afla la Poarta Albă. Atunci, fostul finanţator al FC Dinamo a fost scos din închisoare şi internat, sub pază, la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, după ce starea lui de sănătate se înrăutăţise serios.

Valentina Pelinel îşi ţine copilul departe de ochii curioşilor.
Valentina Pelinel îşi ţine copilul departe de ochii curioşilor.

Valentina Pelinel a fost extrem de discretă în ceea ce priveşte identitatea fiului ei şi al lui Cristi Borcea. Blonda este o mamă dedicată puiului ei şi face tot ce îi stă în putinţă să-l protejeze pe micuţ.

 

Andrei Dumitrescu

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a topit acidul din buze și nu mai are extensii
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a...
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Actorul român din Generația de Aur care a asistat la moartea fraților săi gemeni. Ce drame ascundea în spatele zâmbetului irezistibil
Actorul român din Generația de Aur care a asistat la moartea fraților săi gemeni. Ce...
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul,...
Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este formidabil”
Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este...
VIDEO Cum arată averea confiscată din bagajul „pensionarului” Adriean Videanu. Imagini cu bijuteriile de 650.000 de euro
VIDEO Cum arată averea confiscată din bagajul „pensionarului” Adriean Videanu. Imagini cu bijuteriile de 650.000...
Autorul jafului de la banca din Iași vine cu o explicație halucinantă: spune că e antreprenor și voia să-și plătească datoriile la stat
Autorul jafului de la banca din Iași vine cu o explicație halucinantă: spune că e...
Semafor verde VS. verde intermitent - Obligațiile șoferilor în cele două situații
Semafor verde VS. verde intermitent - Obligațiile șoferilor în cele două situații
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”....
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce părere a avut Dan Bălan despre Arsenium, atunci când s-au cunoscut:
Ce părere a avut Dan Bălan despre Arsenium, atunci când s-au cunoscut: "Mă privea de...
Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din
Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au...
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Argeş. Primise zeci de amenzi în 2 ani de permis
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Noua actualizare Samsung blochează telefoanele Galaxy. Modele vizate
Noua actualizare Samsung blochează telefoanele Galaxy. Modele vizate
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Ce nu s-a văzut la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu! Detaliile care stârnit un val de reacții pe Internet: „Am plâns, dar...”
Ce nu s-a văzut la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu! Detaliile care stârnit un val...
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini...
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri impresionante, prețuri mici, dar e considerată cea mai periculoasă din lume
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri...
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări...
Valentin Sanfira și Codruța Filip, în culmea fericirii. Vestea minunată dată fanilor. ”Mulțumim, Doamne!”
Valentin Sanfira și Codruța Filip, în culmea fericirii. Vestea minunată dată fanilor. ”Mulțumim, Doamne!”
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
PNL vs PSD după decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă. Florin Roman acuză că e o „făcătură marca PSD”. Răspunsul lui Lucian Romaşcanu
PNL vs PSD după decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă. Florin Roman acuză că e...
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu...
Dictatorul ahtiat după lux. Obiectele fabuloase purtate de Kim Jong Un
Dictatorul ahtiat după lux. Obiectele fabuloase purtate de Kim Jong Un
3 ZODII care vor fi lovite de săgeata lui Cupidon. Schimbare în viața amoroasă, în octombrie 2024!
3 ZODII care vor fi lovite de săgeata lui Cupidon. Schimbare în viața amoroasă, în...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani, după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Eşti un om de milioane
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani, după ce a ajutat o...
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect...
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță și-au unit destinele într-o nuntă de vis la Palatul Snagov. Ce melodie au ales pentru dansul mirilor
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță și-au unit destinele într-o nuntă de vis la Palatul Snagov....
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții...
Câți bani poți să câștigi lunar dacă te angajezi la LIDL să faci curățenie. Muncești 4 ore pe zi și nu ai nevoie nici măcar de liceu pentru acest loc de muncă
Câți bani poți să câștigi lunar dacă te angajezi la LIDL să faci curățenie. Muncești...
Schimbare radicală de situație. Alexandru Ciucu vrea să se împace cu Alina Sorescu: „Părinții ar trebui să rămână împreună”
Schimbare radicală de situație. Alexandru Ciucu vrea să se împace cu Alina Sorescu: „Părinții ar...
×