Spitalul de Urgență pentru căruțe și conspirația din spatele lui

În următoarele episoade ale serialului nostru vă propunem să punem o lupă deasupra Bucureștiului interbelic, în special cel al anilor ’30. Supranumit ”Micul Paris” pentru zona lui civilizată și cu ștaif, capitala dintre marile războaie era mult mai complexă și mai pitorească de-atât. Își păstra negreșit farmecul unic, chiar și atunci când vorbim de aspecte mai puțin luxoase din viața locuitorilor.

În anii ’30, zona Colentina era una mărginașă a Bucureștilor, iar locuitorii săi se fereau ca necuratul de tămâie în special de zona Baicului, unde gropile din drum erau atât de îngrozitoare încât nu trecea zi fără să se rupă câteva osii și câteva roți de căruțe. De aceea, un rotar-fierar întreprinzător al cărui nume din păcate nu a fost înregistrat în presa vremii și-a făcut chiar pe Baicului (unde și locuia) o afacere de succes pe nume ”Spitalul de Urgență”. Doar că nu era pentru oameni, ci pentru căruțe. Succesul afacerii era uriaș, pentru că pe atunci erau folosite pentru orice serviciu public, de la livrarea pâinii la cea a apei ori materialelor de construcții și până la birjarii-taximetriști.

Legenda spune însă că proprietarul Spitalului de Urgență era însuși motivul pentru care strada Baicului era neasfaltată și pe zi ce trece parcă tot mai proastă. Omul săpa dinadins craterele de pe propria stradă, tocmai ca să facă astfel rol de mușterii. În plus, mass media din anul 1935 cita și alt caz de antreprenor care își stimula afacerea prin metode necurate. Anume, un cizmar care, seară de seară, presăra cu nemiluita pe strada unde avea cizmăria și pe cele împrejmuitoare un strat fin de pietricele colțuroase. Se zice că nici cele mai bine făcute încălțări nu rezistau mai mult de două săptămâni, la un drum la pas în acele condiții. Și banii curgeau, premiind spiritul antreprenorial precoce al românilor.

Construit în stil neoclasic specific timpurilor, palatul a reprezentat timp de cel puțin 100 de ani unul dintre elementele centrale de identitate vizuală a Bucureștiului, regăsindu-se pe timbre, vederi și în numeroase fotografii, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX.

Puternic afectat de bombardamentele din 1944, a fost refăcut de către autoritățile comuniste și a servit drept ”Sfat Popular al Raionului V. I. Lenin”. Culmea, în ciuda folosirii ei pentru a denumi o diviziune administrativă al cărei nume vă poate face să chicotiți, până în 1989 a fost păstrată în condiții excelente, servind de altfel ca sediu al Primărei Sectorului 5 pentru mulți ani, după revoluție. Se tot încearcă reconsolidarea lui și readucerea la măreția arhitecturală și vizuală de odinioară.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic