În toată țara sunt amenajate spitale mobile pentru a oferi mai multe locuri celor infectați și pentru a mai scădea presiunea din instituțiile clasice. Aceste spitale vin în ajutorul unităților medicale care sunt deja pline.
În Capitală, o să existe două spitale mobile: unul în curtea Spitalului Elias, iar altul în Bucureștii Noi.
În unitatea medicală mobilă, din curtea Spitalului Elias o să fie tratați atât pacienții cu forme ușoare de COVID-19, cât și cei care au nevoie de tratament în regim de urgență. (CITEȘTE ȘI: MEDICII SUNT ÎN ALERTĂ! A FOST DESCOPERIT UN SIMPTOM BIZAR AL NOULUI CORONAVIRUS! CE AU OBSERVAT SPECIALIȘTII LA PERSOANELE INFECTATE CU SARS-COV-2)
Spitalul va avea trei zone: pentru cei neconfirmați, pentru cei cu forme ușoare și pentru cei care au nevoie de terapie intensiva. În plus, proiectul prevede un laborator, camere de sterilizare, dar și spatii de depozitare pentru materiale.
„Ne pregătim pentru ce este mai rău și sperăm la ceea ce este mai bun. Acest spital modular este de mare ajutor pentru adaptarea infrastructurii spitalicești la noua situație. Nu doar că reușim să căpătam spatii suplimentare pentru acești pacienți, dar reușim să scoatem pacientul infectat din clădirile principale ale spitalului.”, a declarat Mugur Ardelean, managerul Spitaului Elias.
Acest tip de spital deși este extrem de eficient are și un cost foarte mare, doar asamblarea spitalului valorează aproximativ 2 milioane de euro. În cazul spitalului modular de la Elias banii vin prin Asociația „Dăruiește Viață”, iar echipamentele medicale vor fi achiziționate de spital, cu sprijinul Asociației. (VEZI ȘI: GRECIA, UN MODEL DE GESTIONARE A EPIDEMIEI DE COVID-19. CARE SUNT MĂSURILE LUATE DE ELENI)
În ceea ce privește spitalul mobil din Bucureștii Noi acesta are o valoare de aproximativ 300.000 de euro și este realizat cu ajutorul donțiilor unui hypermarket împreună cu un magazin de bricolaj.
Cel de-al treilea spital, o unitate de terapie intensiva mobilă, va veni din Turcia și va fi amplasat acolo unde este cel mai mare focar, cel mai probabil la Suceava
„Dacă rămânem că Suceava este zona cea mai afectată va merge în Suceava. Ele pot fi atașate unui spital, cum este cel fix de la Suceava, sau cum este cel militar de la Ana Aslan.”, a declarat Raed Arafat.