Spioneaza pentru Adrian Ilie
TRECUT. Adrian Ilie a fost coleg de echipa cu Gusti VARFURI. Calin a castigat campionatul cu Steaua si a jucat de doua ori pentru echipa nationala Augustin Calin a decis sa urmeze o cariera de impresar. El se afla momentan in perioada de ucenicie, dar intentioneaza ca in cel mult un an sa sustina examenul pentru obtinerea licentei de agent FIFA Marius Chitu A petrecut ultimii trei ani ai carierei de fotbalist in Italia. Mai intai, a jucat un an in Serie D, la Real Montecchio, apoi a trecut la amatori, evoluand doua sezoane pentru AC Macerata, in liga a VII-a. In urma cu doua luni, el a decis sa-si atarne ghetele in cui si sa se orienteze catre impresariat. „M-am agatat de prietenia cu Adrian Ilie, cu care am fost coleg la Steaua. Sunt colaboratorul lui in Italia. Mi-am facut multe relatii, aici, in Italia, si incerc sa profit de ele, ca sa-mi fac ucenicia. Pentru moment monitorizez doar jucatori din ligile inferioare, intrucat cei din Seria A si Serie B sunt aproape imposibil de adus in Romania, din cauza pretentiilor financiare”, a declarat fostul atacant al Stelei. In ultimii doi ani ca fotbalist la amatorii de la ACD Macerata, din Liga a VII-a, Calin a avut un salariu de 7.000 de euro pe luna. „Nu-mi este rusine ca am jucat la amatori. Sa-mi iertati lipsa de modestie, am avut statut de vedeta si am fost un pic mai bine platit decat colegii mei”, a precizat Gusti. Acesta s-a mutat in Italia in 2005, obligat fiind de catre fiul sau, Adrian, care este bolnav si se simte bine doar langa Mediterana. Augustin Calin locuieste in localitatea Civitanuova Marche, aflata la malul marii.