Pilot. Alexandru Ionescu a fost capitan in aviatia romaneasca PREMIERA. Povestea de amor dintre pilotul roman si iubita sa britanica a fost facuta publica de MI5 dupa 50 de ani Documente de arhiva facute publice de serviciul de securitate britanic dezvaluie drama amoroasa a unui electrician englez. El a fost parasit de sotia amorezata de un potential agent dublu roman, cu care a fugit la Bucuresti. Mona Bica Povestea trioului amoros in care a fost implicat un roman, pe care spionajul britanic a vrut, la un moment dat, sa il recruteze ca agent dublu, a fost dezvaluita luni de documente de arhiva ale MI5. Documentele, date publicitatii pentru prima oara de Arhivele Nationale, includ o scrisoare disperata de la Fred Donovan, un electrician din Londra, care implora Ministerul de Interne sa il ajute sa isi readuca sotia acasa. Amorezata-lulea, Eunice Donovan fugise la Bucuresti cu fostul pilot roman Alexandru Ionescu in 1958, luand cu ea cei trei copii ai cuplului. „Domnul Ionescu a spus ca nu va renunta sa se intalneasca cu sotia mea, atata vreme cat ea vrea sa il vada. Sotia mea este atat de orbita de iubire, incat spune ca nu-si va lasa amantul, desi eu am implorat-o in genunchi. Vreau sa ma ajutati sa-l indepartez pe acest om din viata sotiei mele”, scria sotul inselat in scrisoarea adresata ministerului.
Sotii Donovan aveau trei copii, cu varste de 14, opt si trei ani. Eunice Donovan l-a intalnit pe Alexandru Ionescu in 1956, cand s-a angajat la cafeneaua pe care romanul o detinea la Londra. Inainte sa fie patron, Ionescu fusese si capitan de zbor in aviatia civila romaneasca pana in 1940. Ulterior, el a avut o functie intr-un minister de la Bucuresti, iar apoi a pilotat, timp de patru ani, un avion de salvare in Rusia. Ionescu s-a mutat in Marea Britanie in 1947, unde a fost luat in vizor de MI5, care isi propusese sa il recruteze pentru a lucra ca agent dublu. Insa contactele sale cu Partidul Comunist Britanic au descurajat curand MI5. Pana la urma, Eunice, s-a intors, spasita, la sotul ei, dupa ani de amantlac cu fostul pilot roman.