Sperietură cumplită pentru o familie cu doi copii. Au fost urmăriți de un urs în timpul unei drumeții pe munte
O familie a dat nas în nas cu un urs în timpul unei drumeții pe munte în Whistler, provincia canadiană British Columbia. Pățania a fost filmată, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
Membrii familiei, șoț, soție și doi copii, au avut parte de o aventură pe care cel mai probabil nu o vor uita prea curând. Filmulețul, în care cei patru sunt urmăriți de un urs, a strâns mii de vizualizări în mediul online. VEZI AICI VIDEO
Ziua părea să fie una perfectă, vremea ideală pentru o drumeție pe munte, însă întâlnirea cu un urs avea să le dea planurile peste cap. În filmarea publicată pe rețelele de socializare, Peachey poate fi auzită spunându-i fiului său mai mare: „Nu alerga”, în timp ce soțul ei îl cară în spate pe mezin.
Familia strigă și își mișcă brațele în încercarea de a-l speria pe urs, însă acesta continuă să meargă agale după cei patru. Deși animalul a fost pașnic, cei patru au tras o sperietură soră cu moartea. Ursul a mers în urma lor timp de minute bune:
„Ok, te urmărește, iubitule. Hei, ursule! Hei, ursule! Hei, ursule! Hei! Hei, ursule! Nu alerga. Hei, ursule! Doamne Dumnezeule, ne urmărește. Hei, ursule! Pleacă acasă! […] Nu alerga. Nu alerga,” a mai spus femeia. Băiatul se poate auzi pe fundal întrebând: „Putem să ne prefacem că suntem morți acum?”
„Griffin, mergi mai repede te rog,” răspunde mama, adăugând: „Nu vrea să ne deranjeze, dar nu vrem să ne apropiem prea mult”.
Se pare că într-un final familia a scăpat cu bine, doar cu o sperietură. Într-o postare pe Instagram, Peachey a vorbit despre întâlnirea cu ursul: „Am aflat mai târziu că zona a trebuit să fie închisă de mai multe ori, din cauza comportamentului tot mai agresiv al acestui urs. Ursul nu a fost intimidat de noi deloc, continua să ne urmărească.” VEZI AICI VIDEO
Susa foto: Instagram.ro