Spectacol de senzație la Teo Show. Regele drifturilor din România, Claudiu Adam, ”i-a dat cu fum” unui reporter, în direct
Claudiu Adam, cel mai tânăr campion național la drifturi, a făcut o demonstrație, în direct, la Teo Show. Pilotul a făcut senzație și a arătat tuturor cât de sigur este pe ceea ce face. Ce i-a făcut unuia dintre reporteri? Tânărul ”a dat cu fum”, în parcare la RomExpo.
Claudiu Adam a devenit campion național, după ce, în anul 2021, a câștigat locul 1, la Campionatul de Drift. Mai mult, în urmă cu doar câteva zile a participat la competiția Dritf Kings din Ungaria și a luat locul 1 la clasa PRO. Tot aici, tânărul a fost declarat Regele Drifturilor.
Regele Drifturilor, Claudiu Adam, show de drift, în direct
În ediția de astăzi de la Teo Show, pilotul de drifturi le-a arătat tuturor cât de mine stăpânește mașina sa, special creată pentru acest sport. Claudiu Adam a făcut un show de senzație, în direct, după ce a făcut mai multe drifturi în jurul unuia dintre reporterii emisiunii.
Pilotul de drift a adunat aproape un deceniu de experiență pe circuite, chiar dacă are doar 18 ani, și un palmares impresionant de premii la care nici cei din clasele seniorilor nu au ajuns.
La acest moment, Claudiu își caută parteneri, deoarece unicii sponsori sunt părinții și bunicii, iar mașinile cu care a concurat nu s-au ridicat la dotările de top ale altor piloți.
Câștigarea premiului din Ungaria, înseamnă pentru Claudiu Adam o nouă premieră în drift, fiind cel mai tânăr câștigător la Divizia Pro în etapa europeană după ce anul trecut a devenit cel mai tânăr campion național la Pro din istoria României, anunță RoDrift.
Tinerii piloți români, campioni la drifturi
O altă campioană de cetățenie română, Natalia Iocsak (19 ani), ce a participat în divizia feminină a Drift Kings, a obținut de asemenea victoria, în Ungaria. Tânăra s-a clasificat totodată și pe poziția a doua la Divizia Drift Kings Pro 2, acolo unde a fost învinsă de austriacul Lukas Dobias. Mai mult, pe locul 3 la Drift Queens s-a clasat și românca Alice Ene, care are doar 15 ani.
VEZI ȘI: MAȘINILE CARE VOR FI INTERZISE ÎN ROMÂNIA. SE VA DA LEGE. PE CINE VA AFECTA NOUA DECIZIE