Spaniolii s-au mobilizat în număr URIAȘ după inundațiile devastatoare! Imaginile pe care nu le vezi în România

Publicat: 02/11/2024 | 19:48
Sute de mii de voluntari s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate de inundații/ Sursa foto: Twitter/ Julián Macías Tovar

Spaniolii trec prin clipe extrem de grele după viitura care a măturat totul în calea ei. Peste 200 de persoane și-au pierdut viața în inundații, iar autoritățile au precizat că bilanțul poate crește. Ei bine, oamenii nu au rămas indiferenți în fața catastrofei care a adus durere în sufletele multora. Sute de mii se voluntari s-au adunat pentru a ajuta victimele dezastrului. Este o mobilizare impresionantă, iar imaginile au făcut înconjurul lumii.

Zona metropolitană din Valencia a fost măturată complet de viitură după ce a plouat în 8 ore cât într-un an. Apele s-au retras, însă au lăsat în urma lor pagube materiale de nedescris, iar munții de nămol îngreunează aprovizionarea magazinelor din zonă.

Citește și: Ultimele clipe din viața celor 3 români care și-au găsit sfârșitul în propriul garaj. Dana, Gabi și fiica lor, Alexandra, n-au avut nicio șansă în fața inundațiilor apocaliptice din Spania

Cum s-au mobilizat spaniolii după inundațiile devastatoare

Oamenii sunt îngroziți de ceea ce a rămas după ce apa a distrus tot în calea ei. Imaginile surprinse în locurile pe unde a trecut viitura sunt apocaliptice. Acum, după retragerea apei, localnicii se chinuie să îndepărteze maldărele de nămol de pe străzi și să elibereze drumurile de acces.

Ei bine, important este că nu sunt singuri. Sute de mii de voluntari s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate de inundații. Sâmbătă, 2 noiembrie, cei interesați să ajute s-au adunat în incinta complexului cultural „Oraşul Artelor şi Ştiinţelor” din Valencia.

Mobilizarea uriașă a spaniolilor a impresionat pe toată lumea. Imaginile în care sute de mii de oameni se îndreaptă hotărâți pentru a-și sprijini conaționalii au făcut înconjurul lumii. Voluntarii au adus pentru sinistrați haine, alimente, medicamente, provizii şi alte bunuri de primă necesitate.

Sute de mii de voluntari s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate de inundații/ Sursa foto: Twitter/ Julián Macías Tovar

O româncă a povestit drama prin ce trec locuitorii din Valencia

Anca Albert, o româncă stabilită în Valencia, a povestit drama prin care locuitorii trec de câteva zile. Femeia este îngrozită de imaginile apocaliptice din apropiere de zona metropolitană. Încă sunt localități izolate, zone în care nu există curent electric sau internet.

„E o imagine apocaliptică. Mulți dintre prieteni și cunoștințe care m-au sunat m-au întrebat de multe ori dacă imaginile pe care le văd la știri sau pe net sunt realizate cu inteligența artificială. Vă spun sincer, parcă e un film de teroare.

A fost o chestie de aproximativ 10 minute, în care, practic, Valencia și zona metropolitană (…), de la cinci km încolo, totul a fost absolut ras. Valencia, ca și oraș, capitală cum se spune aici, nu a fost afectată. În acest moment, încă sunt localități izolate, încă sunt părți în care nu există curent electric, nu există internet, nu există nimic. Practic, în 10 minute s-au inundat toate străzile”, spune românca, pentru Euronews.ro.

Citește și: Fotbalist de la Valencia, luat de puhoaie! Tânărul avea doar 28 de ani: ”Odihnește-te în pace!”

This browser does not support the video element.