Spania, răpusă de coronavirus! Peste 23.000 de cazuri noi în doar trei zile

Publicat: 01/09/2020 | 07:24

E jale în Spania, unde peste 23.000 de noi cazuri de infectări cu noul coronavirus au fost depistate doar în ultimele trei zile. De asemenea, s-au înregistrat și 141 de decese.

CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ROMÂNIA 31 AUGUST. SCĂDERE MASIVĂ A INFECTĂRILOR ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Ministerul spaniol al Sănătăţii a anunţat luni peste 23.000 de noi cazuri de COVID-19 faţă de raportarea de vineri, iar în ultimele şapte zile s-au înregistrat încă 141 de decese asociate acestei boli, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate în Spania de la începutul pandemiei ajunge astfel la 462.858, cel mai ridicat bilanț între statele UE.

Spania, răpusă de coronavirus! Peste 23.000 de cazuri noi în doar trei zile

Spania are, de asemenea, cea mai ridicată rată din UE a noilor cazuri la 100.000 de locuitori înregistrată în ultimele 14 zile: 205,5 cazuri. Urmează Franţa, cu 87,9 cazuri, şi România, cu 72 de cazuri, notează agenţia EFE.

NU RATA: ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIERUL ORBAN: SE PRELUNGEȘTE STAREA DE ALERTĂ DUPĂ 15 SEPTEMBRIE?

Numărul infectărilor este ridicat, a admis luni Fernando Simon, epidemiologul-şef al Ministerului spaniol al Sănătăţii. El pune însă aceste cifre şi pe seama numărului mare de teste efectuate. Simon a precizat că aproximativ jumătate din cazurile detectate sunt asimptomatice şi circa 55% din totalul noilor infectări sunt la persoane cu vârste sub 40 de ani.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult