Una dintre cele mai afectate țări de noul coronavirus poate în sfârșit spera că va trece de criza provocată de virusul care a ucis până acum în lume zeci de mii de oameni.
Spania a înregistrat în ultimele 24 de ore 567 de morţi, iar bilanţul epidemiei a crescut la 18.056 de decese, a anunţat marţi Ministerul spaniol al Sănătăţii. Autorităţile spaniole anunțaseră luni 517 de decese.
Numărul de contaminări zilnice a atins, în schimb, cel mai scăzut nivel de la 18 martie – cu 3.045 de infectări înregistrate de luni până marţi. Bilanţul total al contaminărilor a crescut la 172.541 de cazuri, precizează ministerul într-un comunicat.
Cifrele vin în condițiile în care sute de mii de angajaţi din Spania se pot întoarce la serviciu, în prima relaxare a restricţiilor de circulație impuse de guvernul de la Madrid după izbucnirea epidemiei de coronavirus.
Autoritățile au anunțat că vor distribui măști pentru cetățenii care vin să lucreze la transportul public și au promis că farmaciile vor fi aprovizionate până la sfârșitul săptămânii.
Până la 10 milioane de măști sanitare sunt distribuite în stațiile de tren, metrou și autobuz de mai multe zile.