Spania a înregistrat cel mai tragic bilanț de la izbucnirea pandemiei de coronavirus: 832 de decese în ultimele 24 de ore
Spania a înregistrat cel mai tragic bilanț de la izbucnirea pandemiei de coronavirus: 832 de decese în ultimele 24 de ore.
În Spania, situația degenerează din cauza coronavirusului. Numărul de cazuri confirmate a crescut cu 8,189. În urma noilor date, numărul total al pacienților cu Covid-19 ajunge la 72.248, iar cel al deceselor – la 5.694. 40.630 de persoane au avut nevoie de spitalizare, dintre care 4.575 au fost internate la terapie intensivă.
Pe de altă parte, 12.285 de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului Sănătății și al comunităților autonome. (CITEȘTE ȘI: DOI JURNALIȘTI DIN SPANIA AU FOST ÎNVINȘI DE CORONAVIRUS! UNUL DINTRE EI SE PROGRAMASE PENTRU A FACE TESTUL COVID-19)
O româncă stabilită în Spania spune că autoritățile au impus restricții care nu pot fi încălcate decât cu riscul unor consecințe grave. Nu se poate ieși din casă decât o dată pe săptămână, spune românca, iar dacă mergi la magazin nu poți cumpăra mai multe de 2-3 produse de același tip.
”A 5-a zi acasă, închiși, nu putem ieși decât o dată pe săptămână la cumpărături. Nu mă așteptam să văd că chiar toată lumea rămâne acasă, am fost ieri la magazin pentru că rămăsesem fără alimente. Imediat ce intri te obligă să te dai cu gel dezinfectant. Nu ai voie să cumperi mai mult de 2-3 lucruri din același produs. E o situație foarte dificilă. E un pic amuzant – nu e hârtie igienică pe nicăieri.
În fiecare seară la ora 20 ieșim la geam și aplaudăm în semn de mulțumire pentru ei care luptă pentru noi. Pe stradă dacă nu ai o foaie de la lucru, poliția îți dă amendă care pornește de la 600 de euro. În mașină nu ai voie mai mult de două persoane, unul conduce, iar al doilea poate sta numai în spate”, a povestit Larisa, potrivit stirileprotv.ro.