Spaga de 25.000 de lei pe noapte
Monitorizarea drastica a lucratorilor din punctul de trecere a frontierei a inceput in urma cu sase luni, cand cladirile au fost „intesate” cu camere de luat vederi minuscule si microfoane. Mai mult, un agent sub acoperire, cu identitate la vedere, a fost „plantat” ca adjunct al sefului vamii. CANCAN a intrat in posesia unor stenograme uluitoare care confirma apetitul inculpatilor de imbogatire rapida si dezvaluie cuantumul castigurilor fiecarui membru al „caracatitei”, care pusese stapanire pe „masina de facut bani”. O parte dintre lucratorii de la frontiera nu se puteau abtine si chiar „arestau” de la traficanti produse pe care acestia incercau sa le duca acasa, precum prajituri, usturoi sau bauturi alcoolice. In cazul in care traficantii ofereau sume mici de bani, lucratorii se suparau si intorceau transportul din drum. „La zece cartuse imi pune trei sute de mii. Sa se duca inapoi! Da’ ce? Eu nu vand tara asa ieftin!”, ii spunea agentul-sef Cristian Filipoaia unei persoane, in toneta de serviciu. Avand in vedere ca intregul mecanism era „mostenit”, in momentul angajarii vamesii erau avertizati: „Va faceti vamesi ca sa faceti bani si stiti ce aveti pe umeri si ce raspunderi aveti. Daca va prind va leaga, cine scapa merge inainte!”. Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis, vineri, arestarea a 59 de politisti de frontiera si vamesi, pe o perioada de 29 de zile.