Cresc tensiunile și replicile acide în competiția ”Asia Express”! În cel de-al zecelea episod al emisiunii, echipa formată din Radu și Alex Abagiu a fost la un pas să părăsească competiția, dar au fost salvați pe ultima sută de metri de ancoră. Toți concurenți și-au dorit ca ei să plece acasă și au avut replici dure la adresa ”Abagiilor”, însă cel mai evident în a-și exprima dorința a fost Cătălin Rizea, soțul cântăreței Adda.
Cătălin cu Adda, frații Ristei și Radu cu Alex Abagiu s-au aflat într-o cursă pentru ultima șansă în Asia Express, însă cei care au ajuns pe ultimul loc au fost Radu și Alex, situație care i-a bucurat pe majoritatea concurenților.
Cum a aflat că ei nu mai sunt în pericolul de a părăsi competiția, Cătălin a avut o replică acidă la adresa rivalilor săi.
„Se pare că, dintre Radu și Adda, Adda a fost fata mai tare astăzi”, a spus Cătălin, în momentul în care a trecut pe lângă băieți.
Replica a fost primită cu ropote de aplauze de ceilalți concurenți.
„Mi-a plăcut foarte tare replica! Vai, ce-mi plac astea! Păi… te dai la urs în papuci de casă! Eu aveam niște băieți în mine care dădeau petrecere când au auzit că Radu și Abagiu sunt pe ultimul loc!”, a spus Speak, printre hohote de râs.
Și iubita lui Speak a avut ceva de zis: „M-am bucurat foarte tare că Adda și Cătălin nu au fost pe ultimul loc și au putut să le dea peste nas Abagiilor”.
„Cred că la orice joc ar concura cu Adda, eu sunt sigur că Adda l-ar bate! I-am dat replica asta lui Radu pentru că el ne-a făcut o echipă slabă și chiar dacă am fi fost așa, nu avea niciun drept să spună treaba asta.”, a continuat Cătălin, completat de soția lui: „Pe mine m-a deranjat foarte mult cum au pus problema. A fost nesimțit, punct!”.
Alex Velea și Mario Fresh s-au bucurat și ei că au fost nominalizați Radu și Abagiu să plece acasă.