După 17 ani de căsnicie, soțul actriței Geena Davis a depus actele de divorț. Medicul Reza Jarrahy, în vârstă de 47 de ani a invocat diferențe ireconciliabile în căsnicia lor.
Potrivit documentelor depuse de medic, el și actrița s-ar fi despărțit din noiembrie anul trecut. Cei doi s-au căsătorit în 2001 și împreună au trei copii: o fată și doi băieți gemeni. Dar, iată că mariajul lor a ajuns la final. Iar pentru actrița Geena Davis aceasta este a patra căsnicie eșuată.
Medicul de renume din Los Angeles a cerut custodie comună pentru cei 3 copii pe care îi are împreună cu Geena Davis. De asemenea a cerut instanței să-i refuze Geenei Davis orice pretenție de a primi suport conjugal din partea lui. Și… se pare că medicul nu și-a folosit numele adevărat atunci când a depus actele de divorț însă jurnaliștii de peste Ocean au aflat că este vorba despre el și Geena Davis.