SUSPICIOSI. Femeile sunt supuse mai des la detector, din cauza ca sotii sunt gelosi Oradenii care isi suspecteaza partenerii de infidelitate au ocazia acum sa ii testeze la detectorul de minciuni. Un psiholog din oras, care si-a dotat cabinetul cu un astfel de aparat, are multi clienti si sustine ca majoritatea celor care solicita testarea sunt barbatii gelosi pe sotiile lor. Alexandru M. Dancu „De cele mai multe ori, femeile accepta testul numai ca sa le faca pe plac sotilor si nu ca ar fi vinovate de ceva”, explica psihologul. Inainte de examinare, persoanele testate semneaza un formular prin care isi dau consimtamantul sa fie supuse testului poligraf. Apoi, urmeaza o sedinta de pregatire, in care li se aduc la cunostinta intrebarile la care urmeaza sa raspunda. „Testarea la poligraf dureaza cinci minute, dar se repeta de trei ori, pentru a avea o certitudine cat mai mare asupra rezultatului”, mai spune terapeutul. Rezultatul testului este 99% sigur si nu poate fi fraudat. „Exista anumite tentative, dar imi dau seama imediat”, spune psihologul, aratand ca au fost si cazuri de persoane care au refuzat testarea. O sedinta costa 200 de euro.