Nicoleta, fosta sotie a omului de afaceri Dumitru Bucsaru, a intrat recent in posesia a peste 100 de terenuri situate in comuna 1 Decembrie din judetul Ilfov, acestea fiindu-i oferite de cel cu care a convietuit timp de mai multi ani.
Dumitru Bucsaru, fostul patron al clubului de fotbal Unirea Urziceni, a divortat de sotia sa in 2011, iar dupa au inceput procesul de partaj. Dosarul a fost initial pe masa magistratilor de la Judecatoria Sectorului 2, insa cei care au dat verdictul au fost cei de la Cornetu, judetul Ilfov. Misiunea judecatorilor a fost una usoara, avand in vedere ca acestia au loc act de intelegerea celor doi.
Intelegere pe cale amiabila
Dumitru si Nicoleta si-au impartit bunurile de comun acord, iar femeia a luat o multime de terenuri situate in localitatea 1 Decembrie din judetul Ilfov si s-ar putea spune ca este “regina” acolo, avand in vedere cate proprietati detine. Lista terenurilor in posesia carora a intrat fosta sotie a omului de afaceri se intinde pe zeci de pagini, iar loturile de teren depasesc suta, suprafetele variind de la caz la caz.
Daca Nicoleta a devenit mosiera in localitatea ilfoveana, Dumitru Bucsaru s-a ales la partaj cu terenuri situate la Predeal si in Vama Veche.
Au divortat dupa 13 ani de casnicie
Dumitru si Nicoleta Bucsaru au divortat in 2011 la Judecatoria Buftea, dupa 13 ani de casnicie. La scurt timp, omul de afaceri a depus la Judecatoria Sectorului 2 dosarul de partaj, care cuprinde atat bunurile acumulate in timpul casatoriei, cat si datoriile.
Potrivit documentelor puse de Bucsaru la dispozitia judecatorilor, urmau sa fie impartite cele 323 de proprietati dintr-un ansamblu rezidential , pe care afaceristul il evalua provizoriu la 2.000.000 de lei.
CITESTE SI..A divortat in trei minute
CITESTE SI..„Ba, tu crezi ca eu sunt Bucsaru ?”
Contributie egala
Fostii soti le-au aratat la acea vreme magistratilor ca au avut o contributie egala in dobandirea bunurilor, astfel ca acestea se vor imparti la jumatate. In acelasi timp, Dumitru Bucsaru a explicat ca, impreuna cu fosta nevasta, a acumulat si datorii dintr-un credit la banca facut in anul 2009, care se ridica la nu mai putin de 4.000.000 de euro, bani care, in mare parte, au fost folositi pentru ridicarea cartierului de vile.
Nicoleta Bucsaru a fost cea de-a doua sotie a omului de afaceri. In urma divortului, ea si-a pastrat numele de Bucsaru si a primit custodia celor doi copii, un baiat si o fata.(B.G.)