Soţia preotului Petru Gavril a aflat de moartea soţului şi a celor două fetiţe! Cum a reacţionat că fiicele şi doi dintre copii nu mai sunt
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a dezvăluit că Maria, soţia lui Petru Gavril, a fost anunţată că preotul şi cele două fiice ale lor au murit. Medicul susţine că starea femeii evoluează bine şi că de acum totul depinde de îndemânarea psihologului pentru a o ajuta să depăşească perioada de doliu.
”Sigur, va urma o perioadă dificilă, cu atât mai dificilă cu cât doamna e de acum conştientă şi începe să dialogheze şi să pună întrebări îndreptăţite şi de acum e talentul psihologului să o canalizeze în aşa fel cu răspunsurile, încât să nu impieteze asupra stării de sănătate a dumneaei, pentru ca vindecarea să se poată petrece cât mai curând. Medical, lucrurile merg pe o pantă bună, iar psihic, greul, aşa cum am spus, de acum urmează. Dar doamna are pentru ce trăi, sunt doi copii care o aşteaptă şi motivaţia ca să trăiască şi să se facă bine există”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Suceava, dr. Mihai Ardeleanu.