Soția lui Jurgen Klopp e cea care îi dirijează cariera. Antrenorul care se desparte de Liverpool a refuzat un nume mare din cauza ei

Publicat: 26/01/2024 | 20:48
Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool / sursă foto: capturi video

Vestea că neamțul Jurgen Klopp părăsește Liverpool la finalul celui de-al nouălea sezon a picat ca un trăsnet atât printre suporteri, cât și pentru alte personalități din lumea fotbalului. Totuși, înainte să ajungă tehnician la formația de pe Anfield (l-a înlocuit pe Rodgers în 2015), cariera sa ar fi putut să se îndrepte către o altă echipă îndelung apreciată. De altfel, soția sa este cea care i-a dirijat cariera, antrenorul care se desparte de Liverpool refuzând un nume mare din cauza ei! Informații se regăsesc mai jos.

Jurgen Klopp (56 de ani) va pleca la finalul acestui sezon de la Liverpool. Tot el a anunțat că nu dorește să mai antreneze o altă echipă din Premier League. Anunțul că e ultimul sezon pe Anfield pentru el a fost asimilat sub forma unui șoc, mulți suporteri, dar și personalități din lumea sportului nefiind pregătiți să afle o asemenea veste. Antrenorul pleacă după al nouălea sezon (tehnician din 2015 la Liverpool). Perioadă în care formația de pe Anfield Road a luat primul titlu de Premier League și o Ligă a Campionilor. Înainte de plecare, a transmis un mesaj prin intermediul Liverpool TV. A susținut că nu „mai are energie” și că ar fi trebuit să anunțe „de mai mult timp”.

„Voi pleca la finalul acestui sezon. Înțeleg că e o decizie șocantă pentru mulți, dar voi încerca să explic. Iubesc absolut totul la acest club, oraș, suporteri, echipă. Dar iau această decizie pe care sunt convins că trebuie să o iau. Nu mai am energie. Știam de mai mult timp că trebuie să o anunț.

Nu mai pot face meseria, încă o dată și încă o dată. După toate lucrurile prin care am trecut, respectul și dragostea mea au crescut pentru voi. Vă datorez adevărul, iar ăsta e adevărul. Simt că sunt, cum să spun, în criză de energie”, a declarat Klopp, la Liverpool TV.

Vezi și FOTBALIST DE TOP, JUDECAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI. FABULOASA POVESTE A LUI QUINCY PROMES, JUCĂTORUL LUI SPARTAK MOSCOVA

Jurgen Klopp putea să ajungă la Manchester United, dar a semnat cu Liverpool

În urmă cu 11 ani, cariera lui Jurgen Klopp ar fi putut lua un alt drum. Totuși, în spatele deciziei a stat chiar soția sa, Ulla, care s-a opus vehement. În anul 2013, actualul tehnician al Liverpool (până la finalul sezonului) era pe cale să ajungă la Manchester United. Dar acest lucru nu s-a mai îndeplinit, după retragerea lui Sir Alex Ferguson. Deși tehnicianul formației de pe Anfield și-ar fi dat acordul, partenera de viață a intervenit și a luat decizia finală în locul lui.

Phil Thompson, fundaș central al lui Liverpool în perioada 1971 – 1984, a făcut o serie de dezvăluiri legate de decizia germanului. Într-o manieră elegantă, Phil a dezvăluit că soția lui Klopp a simțit că Manchester United nu i s-ar fi potrivit lui. Dar când a venit oferta pentru Liverpool, a agreat-o din prima!

„Jurgen Klopp mi-a spus că ar fi putut ajunge antrenor la Manchester United, dar soția lui i-a transmis că simte că nu e mutarea potrivită. Când oferta de la Liverpool a venit, soția a spus că este echipa care i se potrivește. Este ceva ciudat aici, este de parcă Jurgen Klopp este construit pentru Liverpool”, a declarat Phil Thompson, conform The Sun.

Citește și GIGI BECALI, HOTĂRÂT SĂ FACĂ BANI DIN VÂNZAREA LUI DARIUS OLARU. CUM VREA PATRONUL FCSB SĂ-I CREASCĂ VALOAREA JUCĂTORULUI: „DACĂ VA FACE ASTA…”

Sursă foto: capturi video YouTube – Liverpool FC