Soția lui DOC a luat decizia de a face primele declarații despre parcursul rapperului în competiție, imediat după eliminarea din Republica Dominicană. Anca Cristina nu a omis să își exprime opinia despre certurile care au avut loc de-a lungul ultimelor săptămâni.
Plecarea lui DOC de la Survivor România 2023 a avut un impact destul de mare atât asupra fanilor, cât și asupra familiei care îl aștepta acasă. Cristina, soția artistului, a simțit nevoia să vorbească liber despre evenimentele care l-au făcut pe rapper să se piardă cu firea și să reacționeze foarte urât.
Se pare că, Anca Cristina a trecut prin momente destul de grele atunci când soțul ei a plecat de acasă, pentru o perioadă atât de lungă. Primele săptămâni au fost cele mai dificile pentru cea care era obișnuită să îl vadă, aproape zilnic, alături de fiica pe care o au împreună.
„A fost un carusel emoțional, ceva ce n-aș mai repeta vreodată. Primele 3 săptămâni am plâns zilnic de dor, după, am avut o perioadă chiar cu sentimente negative față de el… Nu din cauza a ce făcea acolo, ci parcă îl învinovățeam că a ales să plece de lângă noi, cu toate că, desigur, am fost și eu de acord cu asta și chiar fericită”, a declarat Anca, potrivit Fanatik.
După ce a trecut de perioada în care își învinovățea soțul pentru că a ales să plece atât de departe de familie, Cristina a trecut la sentimente mai bune. Astfel, a reușit să înțeleagă prin ce momente critice a trecut DOC și cât de greu i-a fost să facă față răutăților venite din partea coechipierilor săi.
„Cred că după vreo lună jumate am reușit să mă regăsesc total, să asimilez situația, să mă obișnuiesc cu singurătatea și să pot să trăiesc emisiunea rațional, nu sentimental. Nu consider că a greșit cu nimic, sunt mândră de tot parcursul lui. Poate un singur sfat aș fi avut, dacă ar fi câștigat vreo Comunicare și anume să nu-i mai bage în seamă pe restul, să-și vadă scopul”, a mai spus soția lui DOC.