Elena Sinulescu rupe tăcerea și vorbește despre starea de sănătate a lui Benone Sinulescu. Cum se simte, de fapt, artistul, dar și cum au apărut în spațiul public informații false despre situația prin care trece Benone Sinulescu
Printr-un mesaj postat pe pagina oficială a artistului, soția acestuia, Elena Sinulescu, a ținut să clarifice tot ce s-a scris despre soțul ei.
” Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,
Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar și dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.
Totuși, situația impune câteva precizări:
În urmă cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.
În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.
În ziua de sâmbătă starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.
În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a mă fi întrebat despre starea soțului meu și fără a ne solicita acordul, a răspândit în presă informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul în care familia îl îngrijește pe “Nea Beni”. Se dovedește că Beni pe buna dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni și a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.
Vă mulțumim pentru aprecierile și gândurile bune și să ne rugăm cu toții pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu. „, este mesajul postat de soția artistului.
CITEȘTE ȘI MISTER ÎN JURUL CAZULUI LUI BENONE SINULESCU. ARTISTUL A FOST STABILIZAT, DAR NU SE ȘTIE ÎN CE SECȚIE ESTE INTERNAT
Sursă foto: arhivă