Soția lui Andrei Stoica, despre accidentarea sportivului de la Exatlon: „Este inuman! Lucrurile astea vor fi din ce în ce mai grave”

Publicat: 20/02/2018 | 15:47

Competiția de la Exatlon a început să fie din ce în ce mai dură! Ion Oncescu a părăsit definitiv competiția din cauza unor probleme de sănătate, Anda Adam a plecat și ea acasă tot din pricina unei accidentări, iar lucrurile par că nu se vor opri aici. Andrei Stoica a ajuns de urgență la spital, după ce articulația genunchiului stâng i-a fost obstrucționată. Sportivul nu se poate deplasa decât cu ajutorul unor cârje, iar telespectatorii își fac griji că Andrei va fi eliminat din cauza accidentării. Cea care își face cele mai multe griji pentru el este soția lui, Andra.

Andra Stoica s-a îngrijorat teribil după ce a văzut că soțul ei s-a accidentat. Andrei este unul din favoriții acestui concurs, dar locul său la Exatlon poate fi în pericol. Sportivul poate fi eliminat de colegii lui din cauza problemei pe care o are la genunchi sau poate fi trimis acasă fără drept de apel, dacă medicii consideră că nu mai poate face față competiției.

Andra Stoica: „Noi trebuie să știm cât de gravă este situația”

„Am aflat și eu de la emisiune. Sper să nu fie ceva grav. Problema cea mai mare pe care el o întâmpină este alimentația. El este un sportiv de performanță activ, corpul lui este obișnuit să fie la un nivel de suplimente, nutrienți, minerale. Majoritatea din echipa lui este accidentată. Nu știu cât o să mai dureze chestia asta, la un moment dat este inuman. Lucrurile ăstea vor fi din ce în ce mai dese și din ce in ce mai grave. Îmi doresc să fie el bine, să fie sănătos. Noi trebuie să știm cât de gravă e situația. O accidentare de genul acesta te poate afecta. El și Diana Belbița sunt sportivi de performanță în continuare, nu sunt foști sportivi și încă mai sunt lucruri de demonstrat. Să sperăm că nu e de operat. Mă rog să nu ajungă la operație, la o intervenție chirurgicală”, a povestit Andra Stoica, la Kanal D.

Angie Voicu