Sotia l-a convins pe Dayro sa vina la Poli

De: Cancan
Publicat: 23/01/2010 | 00:00
Amintire. In perioada in care Paola era in Romania, Dayro Moreno a avut cele mai apreciate evolutii pentru Steaua

Dayro Moreno a surprins multa lume dupa ce a acceptat sa vina la Poli Timisoara, desi anuntase ca nu vrea sa se mai intoarca in Romania. Pentru fotbalist totul se invarte in jurul sotiei sale Paola si a fetitei pe care o au cei doi. Dupa ce a petrecut o perioada la Bucuresti, frumoasa bruneta s-a intors dezamagita in Columbia. Nu reusise sa-si faca prietene si se plictisea ingrozitor. Din acest motiv, Dayro nu a mai vrut sa revina la Steaua. Dupa ce a primit oferta de la Poli, stelistul si-a intrebat sotia daca ar fi de acord sa vina, impreuna cu fetita lor, sa locuiasca la Timisoara. Paola a acceptat, convinsa ca schimbarea orasului ar putea-o ajuta sa se adapteze si sa-si faca prietene mai usor. Abia dupa ce a primit aceasta confirmare, Dayro Moreno l-a sunat pe Iancu si l-a rugat, in limba romana, sa accepte oferta. Lucrurile se puteau schimba doar cand Once Caldas a anuntat ca va face o oferta cand va obtine banii din abonamente. Becali a ironizat varianta si a anuntat ca vrea banii pe loc. Astfel, Dayro nu a mai putut merge la clubul favorit, iar Iancu l-a convins mult mai usor sa vina in Banat.