Dialog pe cord deschis! Dr. STANISLAV RURAC - o importantă lecție despre sănătatea inimii
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Cancan » Soția cunoscutului om de afaceri a fugit de la prima întâlnire! Diana Șucu: ”M-a invitat la o cafea și… O lună mai târziu m-a cerut!”

Soția cunoscutului om de afaceri a fugit de la prima întâlnire! Diana Șucu: ”M-a invitat la o cafea și… O lună mai târziu m-a cerut!”

De: Cristian Blanuta 29/10/2023 | 23:40

Diana Șucu s-a ”predat”. Și-a expus întreaga viață într-un mega-interviu fără perdea! Cum l-a cunoscut pe afaceristul care îi devenea apoi soț, cum s-a despărțit de televiziunea care i-a fost marea dragoste, cum are grijă ca ochii din cap de cei doi copii și multe, multe alte aspecte pe care nu le-a spus niciodată! Dezvăluirile curg în CANCAN.RO. Totul, în exclusivitate.

CANCAN: Vă place Cancan?

DIANA ȘUCU: Mă informez, de ani de zile fac revista presei în fiecare dimineață. Este un defect profesional din perioada în care lucram la stiri.

CANCAN: Nu vă este dor de televiziune?

DIANA ȘUCU: A fost prima mea dragoste, în medie, stăteam 10 ore pe zi la serviciu, de luni până joi. Sigur, mă uit peste umăr cu nostalgie la acea perioadă din viața mea, dar în momentul în care am devenit mamă și soție prioritățile mele s-au schimbat.

CANCAN: Cum se simte jurnalistul Diana în relație cu omul de business, soție și mamă?

DIANA ȘUCU: Ne completăm. Ador să fiu mamă. Pentru mine este ca un vis! Poate și pentru faptul că am devenit mamă la o vârstă înaintată. Nu am fost niciodată despărțită de băieții mei mai mult de trei zile. Chiar și atunci când soțul meu și cu mine am mers în luna de miere, l-am avut și pe Dani cu noi, primul nostru băiețel.

CANCAN: Cum se simte omul de business Diana Șucu gândindu-se la o cariera pe care a abandonat-o pentru a deveni soția lui Dan Șucu?

DIANA ȘUCU: Îmi place la nebunie să fiu soție și să am grijă de casă. Este alegerea mea. Și crede-mă că a fi mamă este mult mai obositor decât a avea un job. Nu am abandonat nimic, doar lucrurile și viața mea s-au schimbat, s-au tranformat.

(CITEȘTE ȘI: RĂZBOIUL CĂSNICIILOR! ”A PLĂTIT PREȚUL CORECT: 50 MIL. €!” ACUZATĂ CĂ I L-A FURAT PE DAN ȘUCU, SOȚIA AFACERISTULUI FACE LUMINĂ)

Diana Șucu se simte o femeie împlinită

”Trebuia să dansez cu el, dar am fugit!”

CANCAN: Când l-ai cunoscut pe Dan Șucu?

DIANA ȘUCU: Asta se întâmpla în urmă cu 19 ani, la o petrecere. Ne-am întâlnit doar, nu ne-am cunoscut. El m-a văzut pe mine, eu nu l-am văzut pe el. Gazda a organizat un dans de societate cu biletele puse într-un bol. Primele două bilete au fost ale noastre. Teoretic, trebuia să dansez cu el dar acest moment nu a avut loc. Am fugit!!! A fost tras următorul bilet cu numele altei doamne și seara s-a terminat fără ca eu să aflu cu cine ar fi trebuit să valsez.

CANCAN: Și ce a urmat?

DIANA ȘUCU: Șase luni nu s-a întâmplat nimic. La un moment dat, ne-am întâlnit la el în magazin. M-a invitat la o cafea și, practic, din momentul acela, nu ne-am mai despărțit. O luna mai tarziu m-a cerut de sotie, mai exact pe 4 August 2005.

CANCAN: Dan divorțase, nu?

DIANA ȘUCU: În fapt, erau separati de doi ani, de drept se aflau in proces de divort de doi ani. Intr-un final, a platit si si-a cumparat libertatea, libertatea de a fi fericit si de a se casatori cu mine.

CANCAN: Îți amintești ce rochie purtai la petrecere?

DIANA ȘUCU: O, da, superbă! Neagră. Absolut superbă, neagră, cu trenă, cumpărată de la Doina Levința.

CANCAN: Mai ai rochia aceea?

DIANA ȘUCU: Da, o am. Am păstrat-o și o să o păstrez tot timpul. Face parte din povestea noastră.

CANCAN: Practic, viața ta cu Dan Șucu din ultimii 19 ani este rezultatul pur al întâmplării.

DIANA ȘUCU: Sincer, da. Pot să spun că avem o poveste. Absolut.

CANCAN: Ce te-a atras la Dan Șucu? Dă-mi trei calități ale lui.

DIANA ȘUCU: Dan este un bărbat puternic dar, deopotrivă, și sensibil. Cinstit, tandru, iubitor, un tată minunat, un soț atent și fidel. Sunt foarte mândră de el.

CANCAN: Trei calități pe care ți le găsește el ție?

DIANA ȘUCU: Sunt o mamă și o soție foarte implicată, sunt fidelă, nu l-aș înșela niciodată, empatică, generoasă și extrem de tandră.

CANCAN: Acești 19 ani, dacă ar trebui să-i rezumi în cinci evenimente relevante pentru voi, care ar fi ele?

DIANA ȘUCU: Și cu bune, și cu rele?

CANCAN: Evident. 

DIANA ȘUCU: Când m-a cerut de soție, pe 4 august 2005. Nunta. Când s-a născut Dănuț, pe 3 august 2006. Când s-a născut Andrei, pe 26 decembrie 2008. Când am aflat că unul dintre copii este bolnav, 24 noiembrie 2009.

Frumoasa familie a lui Dan Șucu, patronul Rapidului

A trăit momente cutremurătoare: ”Viața ți se poate schimba în câteva ore!”

CANCAN: Când ai aflat că unul dintre copiii tăi cu Dan are această maladie, purpura idiopatică, ce ai simțit?

DIANA ȘUCU: Că mor. Și eu, și Dan.

CANCAN: Povestește-mi cum a fost, cât a durat și cum este băiatul astăzi.

DIANA ȘUCU: A durat un an. Este extraordinar cum viața ți se poate schimba în câteva ore. Dimineața eram în Paradis, iar seara pe patul de spital. În seara aceea, ne pregăteam să mergem la o festivitate unde Dan urma să primească un premiu. Nu am mai ajuns și, așa, îmbrăcați de gală, am fost cu băiatul la spital, unde am descoperit purpura idiopatică. Slavă cerului că a fost doar atât!

În noaptea aceea, m-am internat cu el la MediLife. A fost o perioadă extrem de grea. Îmi aduc aminte că, după ce l-am văzut în siguranță pe copil, sub tratament, am leșinat.

CANCAN: Cât a durat?

DIANA ȘUCU: La noi, un an. Boala aceasta durează 3 , 6, 9 luni sau un an.

CANCAN: Acum băiatul este vindecat?

DIANA ȘUCU: Da, este perfect sănătos, este sportiv de performanță, are contract la Rapid, este fotbalist, este un băiat puternic, sănătos, deștept și foarte frumos. Dar a fost o perioadă îngrozitoare.

Noi nici astăzi nu ne-am vindecat. Cum văd o vânătaie, cum mă activez, mă sperii. Și la unul, și la celălalt.

CANCAN: Atunci ai făcut fundația prin care ajuți copiii?

DIANA ȘUCU: După un an, după ce m-am videcat, mi-am propus să vorbesc despre purpura. Am descoperit multe persoane ai căror copii aveau purpura. Îmi pare bine că am putut să-i ajut și să-i îndrum, să fiu lângă ei. Părinții copiilor erau extrem de speriați și descurajați, la fel cum eram și noi atunci.

CANCAN: Și îi ajuți prin intermediul Fundației?

DIANA ȘUCU: Absolut! Obiectul activității noastre este mult mai amplu, noi prin Fundație ajutăm mult mai mult. Întotdeauna am considerat că este de datoria noastră să întoarcem societății ceea ce și noi am primit. Să dăruim din preaplinul nostru.

Diana Șucu a început să vină la stadion pentru soțul ei, care a preluat Rapidul

Nu e ”geloasă” pe…Rapid!

CANCAN: Vorbeai de băiat că este jucător la Rapid.

DIANA ȘUCU: Amândoi băieții sunt jucători la Rapid.

CANCAN: De ce sunt ei legitimați la Rapid? Pentru că tatăl lor este proprietarul Rapidului? Sau pentru că sunt buni? După părerea ta, ca mamă imparțială?

DIANA ȘUCU: După părerea mea, atât cât pot eu să fiu de obiectivă, sunt niște copii extrem de ambițioși, muncitori, extrem de buni la școală și se străduiesc și la fotbal să trateze cu maximă seriozitate ceea ce fac. Nu știu dacă vor face fotbal de performanță, nu am de unde să știu unde o să-i ducă viața, dar cert este că școala ocupă un loc prioritar în formarea lor ca și oameni.

CANCAN: Uitându-te la cariera lor, elevi de 10, dacă ar decide să rămână în fotbal, te-ar deranja?

DIANA ȘUCU: Nu m-ar deranja. Datoria noastră de părinți este aceea de a ne susține și ghida copiii în a-și urma drumul în viață, de a-și îndeplini visele. Dar îmi doresc, desigur, ca pe lângă fotbal să urmeze și o facultate.

CANCAN: Dacă tot vorbim de Rapid, nu ești puțin geloasă pe Rapid? Dan nu și-a transferat o parte din afecțiunea față de tine și copii către clubul Rapid? Nu este Rapid a doua lui soție? Sau un alt copil al lui?

DIANA ȘUCU: Nu sunt geloasă, Doamne ferește! Sunt foarte mândră de ceea ce face în general. Dar, da, este un alt copil al lui. Sunt convinsă că o să faca o treabă excelentă. Îmi face mare plăcere să merg cu el la fotbal pe Giulești. El spune că îi aduc noroc!

CANCAN: Până să mergi cu Dan la fotbal, te uitai la meciuri de fotbal?

DIANA ȘUCU: Nu, niciodată și nici pe stadion nu am fost prea des, iar la meciuri de fotbal nici atât.

CANCAN: Și de ce o faci acum?

DIANA ȘUCU: Evident, pentru că vreau să fiu alături de Dan și de băieții mei. În plus, îmi place atmosfera de pe stadion.

CANCAN: Deci nu ai de gând să-l desparți pe Dan de Rapid niciodată.

DIANA ȘUCU: Doamne ferește! Nici nu cred că aș putea să-l despart de nimic și de nimeni.

(NU RATA: IMAGINI DE SENZAȚIE CU SOȚIA LUI DAN ȘUCU! DIANA S-A ÎNDRĂGOSTIT IREMEDIABIL DE RAPID: “MĂ ROG DE EL SĂ MĂ IA LA FIECARE MECI”)

Diana și Dan Șucu împlinesc, în curând, 20 de ani de când s-au căsătorit

”E un scandal inventat! Nu l-am despărțit eu pe Dan!”

CANCAN: Dar de fosta soție, așa cum se spune prin presă, l-ai despărțit? 

DIANA ȘUCU: Nu. Nu l-am despărțit eu. El era despărțit din momentul în care a decis să părăsească locuința închiriată în care locuiau, pe 3 ianuarie 2003. Eu l-am cunoscut, ne-am întâlnit, în iunie 2005.

CANCAN: Deci ce se afirmă acum este o defăimare la adresa ta. Un neadevăr. Te afectează ideea că se spun despre tine lucruri neadevărate?

DIANA ȘUCU: Da, mă deranjează. Așa cum am mai spus și repet, acest scandal a fost inventat din motive pur economice. A venit pe lume primul copil, apoi a apărut și al doilea copil și aceste supărări au atins cote maxime. De aproape 20 de ani, în fiecare zi aceste două subiecte se tot rostogolesc și îmbracă diverse haine.

CANCAN: Și cum te simți când te întâlnești recurent cu aceste două neadevăruri din viața ta?

DIANA ȘUCU: Mă deranjează pentru că sunt minciuni mizerabile.

CANCAN: Descrie-mi-o pe Diana Șucu de azi, fata care a fugit de Dan Șucu la petrecerea la care urma să danseze cu el.

DIANA ȘUCU: Cum m-am schimbat eu? Am câteva riduri în plus, multe fire de păr alb și, în rest, cred că sunt aceeași.

CANCAN: Cum e Diana de astăzi față de Diana de atunci? Dar tu cu tine însăți? În relația cu tine?

DIANA ȘUCU: În relația cu mine am devenit mult mai tolerantă, nu mai iau decizii atunci când sunt nervoasă, am învățat să aștept, să am răbdare, evident, m-am maturizat. În rest, nu știu dacă m-am schimbat prea mult. Nu știu să îți spun. Sincer, este o întrebare la care nu știu să-ți răspund.

CANCAN: Ce ai recomanda unei fete care este acum la vârsta la care tu l-ai întalnit pe Dan?

DIANA ȘUCU: Să aibă propriul succes! Să fie independentă financiar.

Diana Șucu spune că s-a simțit mereu o femeie independentă financiar

”Eram independentă financiar! Aveam salariu de 3.000 de euro!”

CANCAN: Tu erai atunci?

DIANA ȘUCU: Da, eram independentă. Avem un salariu foarte bun pentru o fată singură, care nu a fost ajutată de nimeni. Eu nu am avut părinți bogați și nici prea multe relații. Pur și simplu, am fost pe picioarele mele. Aveam un salariu de 3.000 de euro. Aveam contracte de sponsorizare. Mi-a fost bine astfel încât să nu accept niciun compromis.

CANCAN: Atunci de ce la divorțul de primul tău soț ai fost acuzată că l-ai furat?

DIANA ȘUCU: A încercat să mă sperie, să mă intimideze și a depus o plângere la poliție în care a declarat că i-am furat bijuterii, tablouri cu rame din aur și multe alte aberații. Dosarul s-a clasat din lipsa de probe. Această poveste a devenit cunoscută odată cu notorietatea mea. În momentul în care m-am angajat în televiziune, a venit o domnișoară la partenerul meu de atunci cu documentul de clasare a plângerii penale, încercând să-i vândă soluția pentru suma de 800 de euro. Am refuzat pentru că nu am dorit să devin captiva unei mizerii. Ok, a fost publicată și s-a stins subiectul. A reapărut în presă atunci când mi-am oficializat relația cu sotul meu, Dan Șucu. Și de atunci, adica de 20 de ani, reapare aproape în fiecare zi, în mod tendențios, subiectul îmbrăcând diverse forme.

CANCAN: Un divorț în viața unei femei este o experiență marcantă negativ emoțional? Este puternică?

DIANA ȘUCU: Este o emotie nu tocmai placuta, dar decizia a fost a mea. Nu am fost niciodata parasita si sincer nu cunosc sentimentul de abandon. Dar mai cred ca dragoste cu forta nu se poate!

CANCAN: Și cum ai reușit să treci peste asta?

DIANA ȘUCU: Mi-am dorit o familie, mi-am dorit copii.

CANCAN: Povestește-mi despre ceea ce numești tu serviciu. De la jurnalist ai ajuns om de afaceri. Cum te simți?

DIANA ȘUCU: Îmi place extrem de mult ceea ce fac acum. Este minunat să interacționez cu oamenii care vin la noi în magazin. Să-i ajut și să fiu parte din fericirea lor atunci cand isi mobileaza si decoreaza casa. Este un moment de fericire pentru ei iar eu sunt acolo sa ii ajut si sa le fac viata mai usoara. Incerc intotdeauna, alaturi de colegii mei, sa vin in ajutorul clientilor, prezentandu-le pachete complete, astfel incat achizitionarea de mobila, covoare, perdele, draperii, etc sa nu devina un labirint in care sa se rataceasca. Din fericire, noi vindem un mod de viata, nu doar niste produse oarecare. Avem 3 branduri de mobilier de top din America – Ethan Allen, Caracole si Bernhardt, completate de accesorii rafinate care intregesc atmosfera pe care designerii americani ne-o propun.

CANCAN: Povestește-mi ce tip de clienți ai la aceste branduri de lux?

DIANA ȘUCU: Clienți educați, cunoscători fini ai luxului, într-un cuvânt, clienți sofisticați.

CANCAN: Ce apreciază ei la produsele tale?

DIANA ȘUCU: Calitatea, designul. Dar calitatea primează.

CANCAN: Faci business-ul ăsta ca să îti ocupi timpul sau pentru a completa ideea de business a lui Dan? Și dacă da, ai profitabilitate la business?

DIANA ȘUCU: Nu mă plâng, dar întotdeauna este loc de mai bine. Nu vin cu bani de acasă.

CANCAN: Și de ce faci business-ul? Doar ca să-ți ocupi timpul?

DIANA ȘUCU: Îmi place să fiu independentă din punct de vedere financiar. De asemenea, sunt implicată în diverse proiecte imobiliare pe care noi le dezvoltăm. Așa ca nu duc lipsă de activitate.

Diana Șucu a lăsat televiziunea pentru mediul afacerilor, unde se descurcă de nota zece

Dansul pe care l-ar repeta cu ochii închiși

CANCAN: Consideri că astăzi viața ta e deplină, mai degrabă un succes? Sau nu?

DIANA ȘUCU: Am o familie minunată, cu tot ceea ce presupune ea, bazată pe cinste și sinceritate. Avem o relație curată. În curând facem 20 de ani, am doi copii minunați, sănătoși, sportivi, ascultători. Ce pot să-mi doresc mai mult? Am o afacere care merge foarte bine. Sunt alături de soțul meu, el este alături de mine. Ne ascultăm, ne susținem și tinem cont de părerile fiecăruia. Ce poate să-și dorească mai mult un om?

CANCAN: Dacă astăzi, la o petrecere, Dan Șucu te invită să dansezi cu el, ce faci?

DIANA ȘUCU: Astăzi, cunoscându-l?

CANCAN: Nu, necunoscându-l.

DIANA ȘUCU: Cred că aș proceda la fel, pentru că eu atunci eram într-o relație, Dan, de asemenea era într-o relație și nu eram interesată să cunosc pe altcineva. Chiar și la un nevinovat dans. Nici nu am fost interesată să aflu cine este, cu cine ar fi trebuit să dansez. Eu nu l-am cunoscut pe Dan și nu l-am văzut pe Dan decât atunci când m-am dus la el în magazin în Pipera, șase luni mai târziu, în duminica aceea când el, teoretic, nu ar fi trebuit să fie în magazin. Duminica nu lucra. Era în perioada aceea în care hotărâse să-și schimbe viața și duminica era zi de odihnă. Dar, uite că în duminica aceea, fără să ne anunțăm, fără să ne vorbim, fără ca fostul meu partener să-l fi anunțat cumva, ne-am întâlnit.

CANCAN: Deci consideri că viața cu Dan Șucu se afla sub oblăduirea unei stele norocoase?

DIANA ȘUCU: Absolut. E pur și simplu destin. E karma. E poveste. Îți dai seama, primele două bilete au fost ale noastre. De fapt, eu cred că m-am întâlnit cu el exact atunci când trebuia. A fost o întâlnire perfectă, între doi oameni la același nivel de maturitate. Când se potrivesc lucrurile, se potrivesc. Iar când nu, poți încerca oricât, nu va ieși puzzle-ul.

El și-a dorit băieti toată viața, eu i-am făcut nu unul, ci doi flăcăi frumoși. A fost atât de emoționat încât era gata să leșine atunci când l-am născut pe Dan. La fel și la Andrei.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Povestea de dragoste dintre Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu: „Era narcisistă” Care a fost motivul real pentru care s-au despărțit
Povestea de dragoste dintre Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu: „Era narcisistă” Care a fost motivul...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu s-au mai întors niciodată acasă. Anchetatorii au descoperit acum noi dovezi
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu recunoaște votul din diaspora: „Stoianoglo, preşedintele poporului din Moldova”
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu recunoaște votul din diaspora: „Stoianoglo, preşedintele poporului din Moldova”
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele sociale: „E inclusă și statuia, cu cal cu tot”
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au pregătit organizatorii pentru vizitatori
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Suma impresionantă pe care o cere o femeie de la primărie după ce nu a putut să se căsătorească cu iubitul muribund. Orașul care ar putea fi bun de plată
Suma impresionantă pe care o cere o femeie de la primărie după ce nu a...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât muncește bărbatul meu?”
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi, Dana și fiica lor să fie înghițiți de inundații
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va schimba destinul Americii
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Descoperă Oferta LIDL Black Friday 2024: Ustensile Parkside pentru meșteri
Descoperă Oferta LIDL Black Friday 2024: Ustensile Parkside pentru meșteri
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află...
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da...
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Imagini din casa  bântuită pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță: Se aud voci, suspine, oftaturi. Se deschid uși închise cu clanța!
Imagini din casa bântuită pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță: Se aud voci,...
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
O ofrandă antică din aur destinată Zeului Războiului a fost descoperită la o Fortăreaţă Romană din Georgia
O ofrandă antică din aur destinată Zeului Războiului a fost descoperită la o Fortăreaţă Romană...
Devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2025, în România. Trebuie să depuneți această declarație
Devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2025, în România. Trebuie să depuneți această declarație
Explozie pe piața imobiliară din România. Ce a dinamitat prețurile
Explozie pe piața imobiliară din România. Ce a dinamitat prețurile
De ce americanii nu au GARD în fața caselor? Motivul ar fi de neacceptat pentru proprietarii de case din România
De ce americanii nu au GARD în fața caselor? Motivul ar fi de neacceptat pentru...
Pescobar a anunţat o nouă afacere într-o întâlnire de senzaţie cu un celebru milionar român: El e în spatele meu
Pescobar a anunţat o nouă afacere într-o întâlnire de senzaţie cu un celebru milionar român:...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video de fani
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
Orașul din România în care prețurile cazărilor au explodat. Sunt așteptați foarte mulți turiști în această iarnă, se pregătește ceva deosebit pentru țara noastră
Orașul din România în care prețurile cazărilor au explodat. Sunt așteptați foarte mulți turiști în...
Cristina Demetrescu știe ce zodii dau lovitura până pe 11 noiembrie. Patru nativi sunt pe val
Cristina Demetrescu știe ce zodii dau lovitura până pe 11 noiembrie. Patru nativi sunt pe...
ECONOMIC Archives
×